Încă o comună clujeană intră în programul „Vinerea verde”

Autor  admin   în       9 luni în urmã     9936 Vizualizări.  

Încă o comună din județul Cluj a decis să intre în programul „Vinerea verde”. Altfel spus, locuitorii Gilăului vor putea circula gratuit în fiecare zi de vineri cu mijloacele de transport în comun. Măsura a fost propusă de primarul Gelu Topan și votată astăzi în Consiliul Local.

„Comuna Gilău intră în programul „Vinerea verde”. Am propus ca locuitorii din Gilău să poată circula gratuit pe mijloacele de transport în comun în fiecare zi de vineri, iar Consiliul Local a aprobat astăzi. Ne-am aliniat astfel măsurilor luate la Cluj-Napoca, Florești și Apahida. Practic, vom putea circula fără bilet în toată zona metropolitană a Clujului.

Trebuie să știți că gratis nu e, de fapt, fără bani. Ne-am asumat să acoperim din bugetul local toate costurile programului „Vinerea verde”. Cu alte cuvinte, costul curselor este suportat de Primărie.

În urma negocierilor cu Compania de Transport Public, prima vineri în care vom avea gratis pe autobuze va fi de Ziua Femeii, 8 Martie”, a transmis Topan, pe Facebook.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.