Încă 5 ani de chirie modică pentru Vatra Românească. E oportun ca Primăria să sprijine o organizație cu discurs naționalist și xenofob?

Autor  Ionel Lespuc   în       2 luni în urmã  

Consiliul Local Cluj-Napoca urmează să decidă dacă prelungește cu încă cinci ani contractul de închiriere pentru un spațiu din centrul orașului, aflat în patrimoniul municipalității, către Uniunea Vatra Românească.

Organizația – cunoscută pentru retorica sa naționalistă și deseori xenofobă – beneficiază de ani buni de chirie preferențială, în condițiile în care zeci de ONG-uri active, fără agendă ideologică, se luptă pentru acces la spații publice.

 467

de lei pe lună plătește Vatra Românească pentru un spațiu central de 92 de metri pătrați, bani de garsonieră confort III. În centru, chiria pentru astfel de spații este de cca. 20 de euro/mp.

Decizia urmează să fie luată vineri, în cadrul ședinței de consiliu local.

Pe lângă faptul că Vatra Românească nu mai are o activitate culturală sau socială relevantă în oraș, istoria sa este asociată cu atitudini ostile față de minorități și cu un discurs identitar radical. Am văzut pe 18 mai că locuitorii Clujului  repudiază acest tip de atitudine.

„Într-un oraș unde spațiile publice sunt puține, iar cererea pentru ele e uriașă, ar trebui ca alocările să urmeze un principiu al meritului și impactului social, nu al loialităților din trecut”, a transmis, pe rețelele de socializare, Alexandra Oană, consilier local USR.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.