Încă 27 de taxi-uri electrice la Cluj, din 2022
Primăria clujeană a demarat procedura de acordare a 27 de noi autorizații de taxi, exclusiv pentru automobile cu motoare electrice.
“Autorizațiile taxi care urmează a fi atribuite sunt următoarele, pe numere de ordine: 0205, 0383, 0418, 0452, 0468, 0475, 0478, 0513, 0518, 0569, 0585, 0889, 0969, 1049, 1178, 1255, 1362, 1435, 1469, 1514, 1819, 2062, 2063, 2271, 2526, 2527, 2635”, se arată într-un anunț al municipalității.
Ultima zi în care pot fi depuse cererile de înscriere pentru participare la procedură este 15 septembrie 2021. Rezultatul atribuirii va fi publicat la 01 octombrie 2021. Demararea procedurii de eliberare a autorizațiilor taxi atribuite se va face după 15 februarie 2022.
Desigur, autovehiculele cu carburanți fosili nu sunt excluse din start, însă în criteriile de departajare se oferă un punctaj uriaș, de 100 de puncte, autovehiculelor electrice. Pentru faptul că automobilul este nou se oferă doar 20 de puncte.