IMOBILIARE. Mit spulberat: un județ din țară a vândut mai multe locuințe decât Clujul și Constanța la un loc
Primele două luni din acest an continuă tendința de creștere înregistrată în decembrie 2023 în domeniul tranzacțiilor imobiliare. Tranzacțiile de luna trecută sunt pe plus și s-au apropiat de nivelul lunii februarie 2022.
14.200
de tranzacții cu unități individuale au fost parafate luna trecută.
Numărul tranzacțiilor individuale este în creștere cu 28% față de nivelul înregistrat în 2023 și aproape de nivelul de 14.645 de unități vândute în februarie 2022. Potrivit economica.net, este a treia lună de creștere a numărului de tranzacții, creștere care a venit pe fondul majorării TVA de 5% la 9%.
Pentru București, creșterea este cu 27% față de februarie 2022, cu peste 4.000 de tranzacții. Și în județul Cluj tranzacțiile au crescut cu 22%, în timp ce în județul Constanța, creșterea a fost și mai consistentă, de aproape 43%.
Și mai spectaculoasă a fost creșterea înregistrată în județul Iași, acolo unde luna trecută tranzacțiile cu unități individuale s-au triplat față de februarie 2022, la 1.512 tranzacții, aproape cât cele din județele Constanța și Cluj la un loc.
Conform sursei citate, o analiză a portalului Imobiliare.ro arată că Iași este cel mai ieftin centru regional major al țării, unde prețurile se mențin la un nivel sub media națională. Astfel, prețul aici este de 1.532 de euro/mp util, sub media de 1.542 euro/mp util. Prețurile din Iași sunt mai mici decât cele din Craiova, Timișoara, Oradea sau Constanța.