Imobil cu 43 de apartamente cu 1,2,3 camere, propus într-o zonă cu un trafic sufocant

Specialiștii în urbanism din cadrul Consiliului Județean Cluj vor dezbate, în ședința de azi, un proiect care prevede construcția unui imobil cu subsol și trei etaje într-una din cele mai aglomerate zone din localitatea Baciu. Proiectul prevede construcția a 43 de apartamente de 1,2,3 camere cu parcări la subsol.
Este vorba de zona cuprinsă între străzile Uliului și Cometei, unde, din cauza traficului supra-aglomerat, autoritățile au decis să construiască o girație.
Proiectul se află acum în etapa studiului de oportunitate pentru „elaborarea PUZ construire imobil locuințe colective, loc de joacă, amenajări exterioare, racorduri branșamente, comasare parcele”.
2.776
de metri pătrați reprezintă suprafața totală a celor două parcele; pe lotul de 1.880 de metri pătrați va fi construit un imobil cu regimul S (subsol) + P (parter) + 3 E (etaje) + etaj tehnic; pe cealaltă parcelă, de 806 metri pătrați, sunt prevăzute un loc de joacă & relaxare și spații verzi.
Zona este constituită din două parcele învecinate care împreună au o suprafaţă totală de 2.776 mp, pe care nu există nicio construcție. Obiectivul proiectului este reglementarea celor două parcele pentru construirea unui imobil de locuințe colective. Accesul pe parcelă se face de pe str. Cometei, pe latura de sud și de pe drumul co-proprietate privată. Conform documentației tehnice, parcările vor fi la subsolul blocului.
48
de parcări subterane sunt prevăzute în acest proiect; suprafața destinată parcajelor de la subsolul imobilului este de 1.125 metri pătrați.
Vecinătăți:
- la nord și est – terenuri proprietate privată, libere de construcții;
- la vest – str. Uliului, drum de pământ, coproprietate privată;
- la sud – str. Cometei, drum de pământ, domeniu public.
CITAT
„Folosința actuală a terenului, conform extraselor de carte funciară, este arabil. Zona este în curs de dezvoltare, în special în funcțiunea de spații de locuire, tendință cu care documentația de față este în acord. Economic, prin PUZ -ul propus se facilitează dezvoltarea economică a regiunii prin aducerea de activități noi, compatibile cu zona studiată și documentațiile urbanistice aprobate. Social nu se perturbă nicio activitate de locuire sau de alt fel. Zona are un potențial ridicat de dezvoltare datorită amplasării geografice.
Fragment din memoriul tehnic al acestui proiect
Costurile ce vor fi suportate de investitorul privat constau în realizarea investiției și a accesului, plus racordarea la utilități. Potrivit memoriului explicativ, nu există costuri ce vor cădea în sarcina autorității publice locale.
În documentație se mai arată că beneficiarul investiției va informa populația conform procedurii în vigoare la Primăria comunei Baciu, precum și prin publicarea unui anunț într-un ziar local din Cluj-Napoca.
Beneficiara investiției este societatea Semprest Proconstruct s.r.l. din satul Someșul Cald, comuna Gilău, Proiectul a fost realizat de biroul de arhitectură Progis Consulting s.r.l. din Florești.