Îi invităm pe spanioli pe Drumul Sării

Autor  Ionel Lespuc   în       6 years în urmã  

Salina Turda, Băile Sărate Turda, Băile Cojocna, Sic, Salina Ocna Dej, Parcul Balenear Toroc din Dej fac parte din Drumul Sării, un circuit “împachetat” pentru turiști de către Consiliul Județean și Centrul Național de Informare și Promovare Turistică. Cu oferta de a parcurge Drumul Sării au plecat două angajate ale Consiliului Județean la FITUR, un important târg turistic organizat de Madrid. Pe masă tronează celebrul logo al Românei turistice, cu frunza stilizată, păstrată de pe vremea când de turism se ocupa Elena Udrea.

Referitor la salinele clujene, iată ce spune Wendy Driver, blogger de turism la publicația britanică Daily Mail, după ce a vizitat Salina Turda. „Am simțit că am intrat într-un film James Bond. Stăteam într-o peșteră uriașă, înconjurată de apele unui lac subteran. Pe un perete vedeam o cascadă strălucitoare de sare cristalizată, formată pe pereții negri la sute de metri deasupra mea, în timp ce stalactite delicate erau suspendate ca țurțurii pe tavan”, a scris Driver.

Județul Cluj a pregătit pliante în limba spaniolă pentru târg, pe care nu apar doar salinele și lacurile sărate, ci și alte atracții naturale, respectiv biserici, mănăstiri, castele, cetăți. Camino de la sal, Museos, Castillos y palacios sau Iglesias y monasterios se intitulează pliantele de pe masa Clujului.

FITUR Madrid reprezintă o platformă complexă de prezentare a ofertelor turistice mondiale ce se adresează atât publicului general, cât și specialiștilor din turism, reprezentând, astfel, o oportunitate pentru prezentarea Clujului și a României publicului participant. Astfel, prin participarea la târgul de la Madrid, Consiliul Județean își propune să facă destinația Cluj cât mai vizibilă și să atragă atenția participanților, în special a profesioniștilor din domeniu, asupra a tot ceea ce județul are mai reprezentativ și mai bun de oferite.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.