Ideal pentru schiori. Proiect cu patru case de vacanță într-o zonă turistică din județul Cluj

Autor  admin   în       1 lunã în urmã  

Proiectul unui mic sat de vacanță va fi dezbătut în ședința Comisiei Tehnice de Administrare a Teritoriului și Urbanism (CTATU) de joi, 25 septembrie, de la Consiliul Județean Cluj. 

6.273

de metri pătrați reprezintă suprafața propusă pentru construirea caselor de vacanță din Băișoara

Proiectul presupune construirea a patru case de vacanță pe o suprafață de cel puțin 1.000 mp fiecare și a unui centru. Zona care a generat studiul aferent acestui document se află în extravilanul localității Băișoara, comuna cu același nume, în zona Muntelei Cacovei.

Terenul urmează să fie splitat în cinci parcele, după cum urmează:


Accesul la terenul studiat urmează să fie realizat de pe latura nordică, intenționându-se lărgirea drumului comunal la un profil de 7.50 ml și realizarea unei zone de parcări la intrarea pe parcelă.

Proiectul, care acum se află în faza avizului de oportunitate pentru elaborarea PUZ-ului, a fost realizat de biroul AMV CONCEPT & PROIECT din Cluj, condus de arh. Alida Vișan. Beneficiarul investiției este un anume Daniel Aurel Jeler.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.