Iată ce am ratat. Clujul ar fi putut avea un centru expozițional de top
Clujul ar fi putut avea un centru expozițional de top, care să adune expozanți, investitori, public din tot centrul și estul Europei. „Dacia își lansează noile modele electrice la Târgul de la Cluj”. 🙂 Nu ar fi sunat rău.
Planul a existat, îl vedeți în imagini, dar totul s-a împiedicat de parteneriatul public-privat (ppp). La nivel guvernamental, se tot vorbește despre colaborarea dintre stat și privați, însă asta se întâmplă de cele mai multe ori punctual, în culise și cu beneficii ascunse. Pe față nu funcționează, deși s-au gândit legi în acest sens. În restul lumii civilizate este o practică de mulți ani.
În cazul centrului expozițional, acesta a fost plănuit de un investitor german, încă din 2014. A cumpărat teren, peste 30 de hectare, a făcut un proiect, a propus un ppp. Fără succes; Clujul nu a fost interesat. Terenul pe care ar fi urmat să se dezvolte se află în interiorul fostului combinat CUG, într-o zonă care nu aduce beneficii orașului, nici financiare, nici de imagine. Este o zonă “moartă”, care nu a putut fi deocamdată înviată. Între timp, investitorul german a renunțat la proiect.
Am scris anul acesta despre faptul că municipiul nu știe să transforme fostele spații industriale. Pe unele platforme a avut noroc cu privații; altele au rămas urâte și nefolositoare.
Locuințe și birouri în locul halelor de producție. Cum se schimbă (sau nu) fostele platforme industriale ale Clujului
The Office a apărut pe locul fabricii Someșul, Platinia pe locul Ursus, Scala Center pe locul Napochim, s-a construit și pe platformele Libertatea, IRA sau Prodvinalco, este în derulare o investiție la fosta fabrică Metalul Roșu. În schimb, la CUG, Clujana, Unirea și Carbochim nu se întâmplă mare lucru.
Revenind la centrul expozițional, trebuie spus că orașul are un asemenea proiect. Emil Boc și Alin Tișe l-au promis în campania electorală din 2016, dar nu au mai apărut cu el în 2020. Teoretic, acesta ar urma să se construiască lângă aeroport. Cu puțină implicare, l-am fi putut avea deja, fără mare cheltuială din bani publici. Proverbul acesta se potrivește la fix: am dat vrabia din mână pe cioara de pe gard.