Iarbă verde în parc, după Untold. În septembrie încep lucrări serioase

Autor  Ionel Lespuc   în       5 years în urmã  

Parcul Central intră în șantier în luna septembrie. Criticată pentru distrugerea spațiului verde în timpul festivalului Untold, Primăria dă drumul lucrărilor pentru introducerea unui sistem de irigație. Astfel, iarba va putea fi verde mai mult timp. Inclusiv după Untold, în fiecare an se fac însămânțări, însă este nevoie de multă apă pentru ca iarba să se dezvolte rapid.

„Toată suprafața parcului va fi acoperită, aspersoarele vor avea senzori și vor funcționa în timpul nopții. Implementarea proiectului va începe în septembrie, după ce se termină evenimentele din parc. Necesită săpături prin tot parcul și nu se poate executa decât atunci când nu sunt evenimente. Durata de execuție este de 6 luni”, a explicat city-managerul Gheorghe Șurubaru.

1.309.190

este valoarea investiției, așa cum apare ea în autorizația de construire, eliberată încă de acum trei luni.

Municipalitatea a decis să introducă sisteme de irigații în toate parcurile. Acesta este primul care va beneficia de udare controlată. Licitația a fost câștigată de Eco Garden Construct SRL.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.