Hobbitul își face casă lângă Cluj. Construcția va avea acoperiș înierbat și ferestre ca în celebrul film fantasy

Autor  Tudor Știrbu   în       3 years în urmã     5862 Vizualizări.  

O căsuță ca în filmele cu hobbiți va fi construită pe un deal cu o panoramă excepțională din satul Popești, comuna Baciu. Căsuța se află deocamdată în stadiul de proiect, dar are deja avize și autorizații de la primărie. Este ideea unei tinere echipe de ingineri, constructori și arhitecți din Cluj. 

„Ideea mi-a fost insuflată de o colegă care știa că mă interesează chestii mai inedite, mai ciudate. A venit Roxana Baci și mi-a zis: <Pe dealul ăsta vreau o căsuță de hobbiți>. Am acceptat provocarea și am pus ideea pe planșă. Am preferat un mix inspirat din fantasy și din arhitectura locală. În Țara Călatei, care se-ntinde din Baciu înspre Sălaj, se construiesc pivnițe în dealuri din materiale naturale. Ei, așa va fi și căsuța asta: construită într-un deal din lemn, piatră și pământ. Vom folosi pământ local pentru a umple ziduri cu o grosime de 70 de centimetri, iar acoperișul va fi înierbat extensiv, peste care se poate păși. Construcția va începe anul viitor”, a declarat, pentru Media9, arhitectul Silviu Medeșan, care face parte din echipa acestui proiect. 

„Hobbit House în Țara Călatei este un vis realizabil! Căsuța din deal, cu ferestre largi și luminoase pe care a creat-o J.R. Tolkien, pentru personajele sale imaginare, va deveni casă de vacanță pentru o familie formată din patru membri, în localitatea Popești din comuna Baciu. Deși pare mică, locuința, cu cei 76 de metri pătrați, dispune de un dormitor pentru părinți și două camere pentru copii, o sufragerie largă cu bucătărie inclusă, o baie și o cămară. Toate acestea satisfăcând pe deplin nevoile familiei Roxanei Baci. Prin acoperișul înierbat, inspirat deopotrivă din fantasy, dar și din arhitectura specifică pivnițelor din Țara Călatei, prin materialele naturale folosite (piatră, pământ, frescă și lemn), construcția se integrează cu ușurință în peisaj. Interiorul este iluminat natural prin cele șapte ferestre îndreptate spre cer, dar și prin ferestrele largi, care privesc spre panorama din vale. În curte, copiii vor putea alerga desculți precum hobbiții, iar părinții vor putea admira apusul de pe acoperișul casei, locuind împreună în sânul unei case de poveste și de povestit altora”, se arată în prezentarea făcută de Silviu Medeșan, pe contul său de Facebook.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.