Haosul din mecanismul de transplant. De ce numărul de operații este mic, deși cererea de organe este tot mai mare

Numărul de transplanturi la nivel național este cu mult mai mic decât numărul de persoane care ar avea nevoie de un transplant. Sunt lungi liste de așteptare, diferite și nesincronizate, de la spital la spital, iar unii dintre pacienți nu mai apucă transplantul care să le ofere o nouă șansă la viață. Ar putea sistemul medical să facă mai mult pentru pacienții care au nevoie de transplant? În mod evident. Legislația ar trebui îmbunătățită, iar medicii ar putea fi cointeresați. Venim cu explicații.

În acest moment, una dintre cele mai importante direcții pe care ar trebui să se concentreze sistemul medical este creșterea numărului de donatori, dintre cei aflați în moarte cerebrală. Acest lucru nu se poate realiza fără a avea o resursă umană specializată și dedicată la nivelul spitalelor, infrastructură medicală specifică, precum și o transparență a procedeelor de transplant. Într-un cuvânt, o legislație bine pusă la punct pentru ca activitatea de transplant să funcționeze eficient.

Pentru revigorarea activității de transplant și impulsionarea personalului medical, în special în spitalele în care de mai mulți ani nu au fost identificați donatori în moarte cerebrală, cum ar fi Spitalul Județean de Urgență Zalău sau Alba, sunt necesare modificări legislative care să stabilească clar criteriile de salarizare a personalului medical. Proiectul „Îmbunătățirea procesului de reglementare în domeniul transplantului” este pe masa Ministerului Sănătății și, dacă este gândit cu orientare către pacient, probabil ar putea impulsiona întregul mecanism de transplant.   

Ce se întâmplă azi este un haos. Chiar dacă, de multe ori, pentru donatorii în continuă scădere și pentru debandada din Registrul Național de Transplant/ listele de așteptare de la nivelul centrelor de transplant sunt acuzați de lipsă de implicare personalul medical KDP (Key Donation Person), coordonatorii intraspitalicești de transplant, chiar și medicii nefrologi în cazul transplantului renal, problemele au la bază inclusiv o legislație lacunară referitoare la retribuirea personalului.

Știți că diavolul se ascunde în detalii, nu? Medicii au salarii mari, stabilite prin legea salarizării unitare, dar nu sunt recompensați unitar și pentru activitatea privind transplantul.  Nu ne putem baza doar pe pasiunea unor medici față de meseria care o practică. Salarizarea personalului medical implicat în activitățile de transplant se realizează într-un mod discreționar: unele spitale refuză retribuirea, altele o aplică după bunul plac. Așa că unii dintre medici sunt demotivați în a se implica zi de zi în identificarea de potențiali donatori de organe sau în derularea altor activități conexe transplantului.

Iată și urmarea directă. Lipsa unei strategii de recompensare a medicilor angrenați în activitatea de transplant alimentează tentația acestora de a se orienta profesional și financiar, respectiv de a colabora cu spitalele private. De exemplu, majoritatea medicilor urologi din cadrul Institutului de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca lucrează în spitalele private, precum Regina Maria și Humanitas. Această practică la prima vedere nu este condamnabilă, legea permite, dar în timp va duce la o pierdere a specialiștilor din spitalele publice, inclusiv a celor cu competență pe segmentul de transplant.

Odată cu consolidarea colaborărilor între medicii spitalelor de stat cu spitalele private este aplicată vechea meteahnă în care, medicii invocând lipsa de locuri de internare la stat, de echipamente/ aparatură medicală sau chiar o calitatea îndoielnică a dispozitivelor medicale, transmit pacienților faptul că este mult mai sigur ca intervențiile să fie realizate în mediul privat. Deși afirmațiile medicilor cu privire la calitatea actului medical nu sunt neapărat adevărate, produc consecințe negative asupra bugetului spitalelor publice și inclusiv asupra buzunarului pacienților de altfel contribuitori la FNUASS.

Pe de altă parte, migrarea medicilor este încurajată de legislația actuală, care permite UMF Cluj-Napoca acreditarea unor spitale private pe componenta clinică (ex: Regina Maria și Polaris), aspect ce creează o nouă oportunitate pentru cei interesaţi să beneficieze de facilităţile nou create (încadrare clinică şi îndrumători de rezidenţiat).