Greu de ucis, varianta Baciu + SONDAJ

Autor  Ionel Lespuc   în       4 years în urmã     2592 Vizualizări.  

Alegătorii din Baciu tocmai au aflat că fostul lor primar, Florin Mureșan, candidează din nou. Pe grupurile de Facebook a circulat un afiș în care Mureșan apare drept candidat al Partidului Republican. Am discutat cu Mureșan, ca să-i aflăm planurile. Domnia sa spune că republicanii sunt doar primii care au anunțat public că îl susțin. Că mai urmează două partide, iar negocierile sunt în toi. “Trebuie să fac protocoalele pe care le am de făcut. Le vom anunța pe toate. Probabil că voi merge independent, susținut de partidele respective. O să îmi gândesc o strategie, încă nu este 100% stabilit”, a spus fostul primar, care a subliniat că nici PSD nu i-a închis poarta definitiv.

Partidul Republican îl susține și pe Horia Șulea, candidat independent la Primăria Florești, deși este condamnat penal în primă instanță pentru abuz în serviciu. I-am putea spune „Partidul Recuperator”. 🙂

În mai 2019, Florin Ioan Mureșan, primarul PSD al comunei Baciu, a fost demis de prefectul Aurel Cherecheș, după ce Curtea Supremă a confirmat starea de incompatibilitate în care s-a aflat între 15 iunie 2012 și 18 octombrie 2013. Mureșan “a deținut, simultan cu funcția de primar, funcții de conducere ori de execuție la diferite societăți comerciale, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003’’, preciza ANI în 2015. De anul trecut, comuna este administrată de cuplul Balazs Janos – primar interimar (inițial PSD, apoi dat afară din partid), Cosmin Maier – viceprimar, PNL. Și ei candidează anul acesta, cu mențiunea că Balazs va reprezenta UDMR. 

Conform legii, persoanele găsite incompatibile nu au dreptul să candideze la funcții publice timp de trei ani.

“Chiar dacă va fi ales, nu va putea fi validat”, spuneau reprezentanții PSD. Numai că Florin Mureșan este “greu de ucis”, ca Bruce Willis. “Voi aduce hârtie de la instanță și se va vedea. Pe modificarea legii 161, primarul din Sibiu a rămas în funcție, primarul din Reghin, de asemenea, trei primari din Arad și Timiș sunt și ei în funcție. Nu am înțeles și nu înțeleg cum pe mine m-au demis. Avocatul pe care îl am încearcă cel puțin să radieze cei trei ani. Incompatibilitatea este din 2012-2013, se poartă discuția privind momentul de unde începe calcularea celor trei ani. Oricum, eu pot să candidez, dar pot fi depuse contestații în 48 de ore după alegeri și trebuie să le judece instanța de la Biroul Electoral Județean. Și acolo am o șansă, dar nu vreau să merg pe ultima variantă”, a explicat fostul primar.

Domnul Tibi Gal, de pe Grupul Băcenilor, mi-a cerut să refac sondajul cu candidații la Primărie. Vine și acel sondaj, în campania electorală, când știm toți concurenții. Până atunci, le propun locuitorilor din Baciu un chestionar online mult mai nuanțat.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.