Gratis vineri cu autobuzul, cu condiția să fie vaccinați 50% dintre clujeni

Autor  Ionel Lespuc   în       3 years în urmã     2321 Vizualizări.  

Clujul va avea transport public gratuit în programul “Vinerea verde”. De când? Din momentul în care vor fi vaccinați 50% dintre locuitorii municipiului. 

Primarul Emil Boc a anunțat că suntem aproape de acest prag psihologic. În acest moment s-au vaccinat cu cel puțin o doză 46% dintre cetățeni; sunt însă peste 7.000 de persoane care ar mai trebui să se vaccineze. 

Gratuitatea pe mijloacele de transport public a fost stabilită în felul următor: toți cetățenii care vor urca în autobuze, tramvaie sau troleibuze pe raza municipiului vor putea circula neîngrădiți. “Am decis să acordăm gratuitate oricărei persoane care dorește să circule pe raza municipiului Cluj-Napoca. Am avut multe discuții și am ajuns la concluzia că orice titluri de călătorie gratuite, orice decont ar fi descurajat călătorii”, a spus Emil Boc, astăzi, în ședința de Consiliu Local. 

Costurile generate de transportul public gratuit în zilele de vineri vor fi suportate de CTP, însă vor fi recuperate din compensațiile acordate de la bugetul local de Primăria Cluj-Napoca.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.