GALERIE FOTO. Minicartier de opt case, propus pe aproape un hectar de teren
Un proiect ce vizează construirea unui minicartier cu opt case în localitatea Feleacu va fi în dezbatere, în ședința de joi, 2 iunie, a Comisiei Tehnice de Amenajare Teritorială și Urbanism (CTATU) din cadrul Consiliului Județean Cluj.
Proiectul prevede „Elaborare PUZ pentru construire infrastructură, extindere utilități, locuințe” în localitatea Feleacu, numărul 397. Investitorii sunt soții Claudiu și Roxana Mihaela Zirbo, soții Cristian și Daciana Carmen Sebeni, precum și Niculaie Balea și Ion Balea. Proiectant este biroul de arhitectură Estudio din Cluj-Napoca.
Potrivit memoriului tehnic, zona reglementată este compusă în momentul de față din trei parcele (una de 8.376 mp și două de 440 mp fiecare), cu o suprafață totală de 9.256 de metri pătrați.
Terenul pe care urmează a se construi cele opt case se află pe latura sudică a intravilanului localității Feleacu și se învecinează la nord, sud și vest cu unele proprietăți private, iar la est cu un drum public. În prezent, pe amplasament nu se află edificată nicio construcție.
În memoriul tehnic, proiectantul a scos în evidență punctele forte de care ar dispune cei care ar urma să locuiască aici:
– la 350 m se află un magazin alimentar;
– la 400 m se află stația de autobus M11 – legatura cu municipiul Cluj-Napoca;
– la 450 m se află un restaurant cu acces public;
– la 600 m se află școala gimnazială St. Micle;
– la 700 m se află o biserică (penticostală);
– la 950 m se află un magazin alimentar;
– la 1,1 km se află pârtia de schi + săniuș Feleacu cu FunPark, restaurant și cazare;
– la 1,3 km se află biserica ortodoxă și o mănăstire ortodoxă;
– la 1,4 km se afl primăria și secția de poliție;
– la 1,45 km se află o grădiniță publică.
Zona studiată dispune de rețea publică de alimentare cu apă.