Gazul radioactiv care ne distruge plămânii, acasă și la serviciu. Ce măsuri se iau la Cluj-Napoca și Florești
Problematica radonului este ignorată în România, deși s-a dovedit foarte clar că poate produce cancer. Conform cercetătorilor din cadrul laboratorului de încercări radon „Constantin Cosma” al Universităţii „Babeş-Bolyai”, riscul de dezvoltare a cancerului este mult mai crescut pentru copii, deoarece expunerea constantă la radon de la o vârstă fragedă conduce la afectarea timpurie a sănătăţii. Un copil de zece ani petrece în medie 21-22 ore pe zi în interior, iar în timp ce expunerea la domiciliu este cea mai importantă sursă de expunere la radon, expunerea la şcoală poate contribui la rândul ei la această problemă.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, radonul este a doua cauză de cancer pulmonar, după fumat, în lume. O directivă europeană adoptată și de România permite un nivel de 300 de buquereli pe metru cub.
Floreștiul a finalizat măsurătorile în instituțiile publice
Din fericire, în județul Cluj există deja două administraţii locale care au acţionat în favoarea cetăţenilor, asigurându-le copiilor un mediu sănătos de creştere şi dezvoltare. Autorităţile locale din Floreşti şi Cluj-Napoca au luat atitudine împotriva radonului, spre beneficiul generaţiilor actuale şi viitoare.
Primăria Floreşti a demarat un proiect de monitorizare a concentraţiei de radon în toate clădirile publice pe care le are în administrare, fiind important să determine cât de curat e aerul pe care îl respiră copiii în creşe, grădiniţe şi şcoli. Proiectul s-a derulat împreună cu Universitatea „Babeş-Bolyai” şi a vizat atât instituțiile de învățământ, cât şi sediile primăriei, poliţiei şi ISU SMURD. S-a stabilit că măsurătorile vor fi reluate în câteva dintre spații.
„Preocupările mele active includ atât sănătatea cetățenilor comunei Florești, cât și creșterea gradului de calitate a vieții noastre, de aceea îmi doresc ca toate persoanele care lucrează sau își desfășoară activitatea în clădiri publice, să aibă siguranța că nu sunt expuse niciunui risc de sănătate publică. Astfel, suntem prima administrație locală din țară care a monitorizat și va implementa măsuri pentru reducerea nivelului concentrației de radon din toate clădirile publice pe care le avem în administrare în Florești”, a declarat primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu.
Calitatea scăzută a aerului din interior le poate afecta grav sănătatea copiilor şi personalului didactic şi este obligativitatea şi prioritatea autorităţilor de a lua în considerare managementul acestui risc de sănătate publică.
Etapa de monitorizare presupune 100 de detectori de radon, care au fost plasaţi în toate clădirile şi punctele de măsurare, iar în funcţie de rezultate, se vor aplica măsuri acolo unde se va depăşi pragul de risc pentru sănătatea publică, prin soluţii adecvate de remediere, bazate pe sisteme de ventilare şi depresurizare a fundaţiei, care vor fi personalizate în funcţie de situaţia specifică a fiecărei clădiri. Proiectul se va încheia la finalul acestui an.
19% dintre încăperile monitorizate depășesc concentrația admisă, la Cluj-Napoca
În România, mai există un singur alt proiect de măsurare a nivelului de radon din şcoli, grădiniţe şi creşe, derulat de Primăria Cluj-Napoca. 19% dintre încăperile monitorizate depășesc concentrația maximă admisă.
„În urma implementării proiectului pilot – Studii de cercetare în vederea determinării concentrației de activitate de radon prin metoda pasivă, realizat conform contractului nr. 271972/424/23.05.2019, au fost înregistrate valori ale concentrației de radon superioare pragului de 300 Bq/m3 la un număr de 173 încăperi din cele 925 monitorizate (19%). Având în vedere cele de mai sus, Primăria municipiului Cluj-Napoca are ca obiectiv remedierea privind depășirea concentrației de radon la clădirile monitorizate. Aceasta va fi efectuată etapizat la noile lucrări de de reabilitare și extindere sau de construcții noi, la unitățile de învățământ preuniversitar de stat de pe raza municipiului nostru. Un exemplu îl constituie Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, unde s-au executat lucrări de reabilitare și extindere și au fost implementate soluții de remediere privind concentrația de radon și scăderea ei sub limitele legale”, arată Iulia Perșa, șefa biroului Mass-media din Primărie.
Măsurarea concentraţiei de radon în clădiri publice precum şcoli, grădiniţe, creşe, spitale şi alte tipuri de clădiri publice cu grad ridicat de ocupare, precum şi aplicarea unor lucrări pentru protecţia faţă de radon sunt obligatorii în România şi Europa potrivit legislaţiei în vigoare – Directiva 2013/59/Euratom, Strategia CE actuală Valul de Renovare a clădirilor („Renovation Wave for Europe – greening our buildings”), HG 526/25.07.2018 şi Ordinul CNCAN 185/22.07.2019.