GALERIE FOTO & VIDEO. Protestul localnicilor din Nădășelu: „Să facă un tunel, nu viaduct peste cimitirul nostru”
Protest în satul Nădășelu, aflat pe traseul Autostrăzii Transilvania. Câteva zeci de localnici s-au adunat, sâmbătă după-masă, în cimitirul ortodox al satului, nemulțumiți, ba chiar revoltați de propunerea constructorului UMB, care lucrează pe lotul Nădășelu – Zimbor (30 de kilometri) din A3.
Firma condusă de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu a propus, în urmă cu două săptămâni, construcția unui viaduct de peste 100 de metri lungime care să treacă peste cimitirul din Nădășelu și un tunel cut&cover (săpătură deschisă) la Topa Mică. Localnicii au fost șocați la aflarea deciziei.
Însă ca orice ardelean așezat la casa lui, n-au acționat de la bun început. Au sucit-o ba în stânga, ba în dreapta. Unii și-au spus că nu-i posibil să se intre cu buldozerele în cimitir. Au căutat ei înșiși variante în locul acestei soluții, ca până la urmă să răbufnească, sâmbătă, în fața presei, în speranța că vocea le va fi auzită de CNAIR. Sunt cu ghimpele adânc înfipt în coastă: șantierul s-a oprit chiar în gardul cimitirului.
Localnic: „O călcat totul în picioare ca Putin cu armata lui!”
„Aici, unde e crucea asta, sunt înmormântați părinții mei. Eu nu le dau voie să construiască peste ei. Dacă au și ei părinți, să judece”, a reclamat Eugen Șerdean (foto jos).
Foto: Media9
„Domnul patron Umbrărescu este un mare credincios. În sărbătorile legale, cum e și asta de azi, nu mai lucrează. Oprește tot șantierul. Și cât e el de credincios, vrea să treacă cu autostrada peste mormintele moșilor și strămoștilor noștri? Să profaneze mormintele?
Nu se poate să facă un viaduct de 108 metri fără să treacă cu buldozerele și cu mașinile, cu betoniere… Nu se poate! Au verificat terenul (prin studiul de fezabilitate – n.r.) și au ajuns la concluzia că se poate face (pe lângă cimitir – n.r.).
Foto: captură video API
Dacă s-o surpat ceva din răzorul ăla, cu atâtea utilaje pe care le are poate face niște terasamente. Dacă el cu firma lui nu sunt capabile, să vină altă firmă să facă lucrarea. Nu știu, să facă niște tunele, dar nu viaduct peste cimitir!
Păi cu lucrările făcute până acum a distrus livada satului, a distrus trei aducțiuni de apă, o aducțiune care mergea până în mijlocul satului și toată lumea se alimenta de acolo. Tăt o distrus! O călcat totul în picioare ca Putin cu armata lui!”, a exclamat, plin de obidă, Vasile Ducai (foto, cu șapcă albă).
Foto: Media9
Trimisă să-și rezolve problemele „la Dumnezeu”
O altă localnică din Nădășelu, Maria Toșa, a povestit că o viitură de moloz și de apă creată de lucrările de șantier din zonă i-a distrus în întregime grădina a doua zi de Paști.
Clujeanca mai spune că a luat legătura cu inginerul din șantier și i-a explicat ce s-a întâmplat, însă acesta ar fi tratat-o arogant și „m-a trimis la Dumnezeu să-mi rezolv problemele”.
Maria Toșa a înregistrat pe telefon daunele făcute de viitura de moloz, a făcut plângeri peste tot, inclusiv la președinție, și spune că e decisă să-și găsească dreptatea în instanță.
Bani de nimic pentru terenurile expropiate: între 30 și 60 de bani/mp
Pe de altă parte, oamenii sunt nemulțumiți de banii primiți pe exproprierile făcute de statul român pentru construcția autostrăzii. Au și de ce: au primit între 30 și 60 de bani pe metru pătrat! „O bătaie de joc!”, au exclamat cei mai mulți.
Foto: Media9
Cea mai mare sumă primită de un localnic din Nădășelu a fost de 2.700 de lei (aproximativ 540 de euro – n.r.) pentru 10.000 de metri pătrați (un hectar)! În cazul de față, omul a primit 27 de bani/mp.
Unii localnici au dat statul român în judecată, dar cei mai mulți – aproximativ 80% dintre ei – n-au făcut-o. Cei care au ajuns în instanță au câștigat, în urma procesului, o sumă mai mare (în jur de 5 euro/mp). Ca idee, un metru pătrat se vinde cu 30-35 de euro în Nădășelu. La liber.
„Nu putem face ca pe vremea turcilor: mă duc cum vreau, pe unde vreau”
Unul dintre cei care au acționat statul român în judecată este Bodo Zoltan, care lucrează și locuiește în Florești, dar și-a cumpărat cu ceva timp în urmă un teren în Nădășelu, atras de frumusețea și de liniștea locurilor de aici. Bodo este jurist și a povestit prin câte au trecut oamenii și situația de acum a localnicilor. Trebuie spus că Bodo Zoltan (foto) n-are nicio rudă înmormântată în cimitirul din Nădășelu. De altfel, este și de altă religie decât cei de aici.
Foto: Media9
„S-au câștigat unele procese în instanță, era firesc, pentru că s-au plătit bani de nimic. Doar că ne aflăm într-o sistuație în care nu mai vorbim de bani. Suntem în situația în care se va construi acest viaduct peste cimitir. Se mai așteaptă o singură semnătură.
De aceea, am zis să ne adunăm și să tragem un semnal de alarmă. Nu este moral, nu este corect din niciun punct de vedere să construiești o autostradă peste un cimitir. Din orice punct de vedere. Atâta timp cât sunt soluții tehnice de altă natură: se poate face un tunel, de exemplu.
Însă din punctul meu de vedere, constructorul a ales o variantă mai puțin costisitoare. După cum știm, este un preț alocat pe kilometru și constructorul vrea să iasă cât mai ieftin. Dar aici suntem în fața unei probleme de moralitate. Nu mai vorbim despre Constituție și de proprietate care e garantată.
Adică de biserică, de cimitir și de anumite valori naționale nu te atingi. Autostrada este necesară, este un interes național, dar nu putem face ca pe vremea turcilor: mă duc cum vreau, pe unde vreau.
Foto: Media9
Prejudiciul adus localnicilor din Nădășelu nu se poate măsura. Nici financiar, nici pe termen lung. Răbdarea oamenilor s-a cam terminat. Cimitirul nu este un teren și atât. Sunt niște valori morale de care nu te atingi orice ar fi”, a transmis Bodo Zoltan.
Ministerul vrea un proiect tehnic care „să survoleze cimitirul”
„În acest moment facem nişte măsuri geo pentru a vedea exact pe ce zonă se poate construi viaductul, pentru că se va construi un viaduct în lungime de 100 de metri. Se va face un proiect tehnic şi după ce se vom avea toate aceste date, vom putea şti costurile şi durata lucrărilor. Trebuie să spun ca nu va fi afectat cimitirul. Este gândit proiectul în aşa fel încât viaductul respectiv să survoleze cimitirul” – Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt Ministerul Transporturilor, pentru observatornews.ro, 16 septembrie 2022.
Lucrările pe tronsonul Nădășelu – Zimbor (30 de kilometri) s-au oprit în gardul unui cimitir. Sursa foto: Asociația Pro Infrastructură
1,39
de miliarde de lei reprezintă costul pentru lotul de 30 de kilometri, Nădășelu – Zimbor, din Autostrada Transilvania.
Sursa video: Asociația Pro Infrastructură
Constructorul UMB care lucrează pe lotul Nădășelu – Zimbor vrea să livreze acest tronson de drum în 2023, cu un an mai devreme decât termenul prevăzut în contract. În prezent, stadiul lucrărilor a ajuns la 40%, dar unele loturi de pământ sunt încă neatinse.