GALERIE FOTO & VIDEO. Parcul din proiectul „Malurile Someșului” s-a deschis oficial

Autor  admin   în       1 year în urmã     2680 Vizualizări.  

Parcul Armătura a fost finalizat și a fost deschis publicului, luni, 17 iulie. Îmbrăcat într-o ținută ușoară, într-un tricou verde, jeansi și o șapcă albastră, primarul Clujului, Emil Boc, a inaugurat astăzi noul parc din cartierul Iris la o temperatură de peste 30 de grade Celsius. 
Edilul șef al Clujului a fost însoțit de viceprimarul Dan Tarcea, de oficiali din primărie și de reprezentanți ai constructorului, NordConforest. 
Emil Boc a recunoscut că au fost probleme în edificarea acestui proiect, construcție care a durat aproape doi ani. În timpul prezentării, echipa condusă de Emil Boc a făcut o plimbare prin parc.
Primii vizitatori ai Parcului Armătura întâlniți de Emil Boc & co., care au dorit să se bucure de umbra copacilor, au fost două doamne cu piticii aferenți 🙂. Emil Boc le-a transmis urări și le-a invitat pe cele două doamne să vină în continuare în parc. 
În timp ce prezenta proiectul, și cât de greu a fost el, Emil Boc s-a întâlnit cu un puști de 12-14 ani, care se juca pe terenul de fotbal.
Boc l-a provocat pe copil la două lovituri de la linia de 6 metri. Probabil emoționat, băiatul nu le-a putut apăra.
Pe la finalul prezentării realizării parcului, în peisaj a apărut „Hiena”, unul dintre cei mai cunoscuți suporteri ai Universității Cluj, care a dat mâna cu Emil Boc și s-a lamentat de rezultatul de aseară al echipei favorite (Petrolul – ”U” Cluj: 1-1 – n.r.).
„Hiena” s-a băgat în poartă, dar ce să vezi? Din trei lovituri, n-a putut apăra niciuna. „Ce bun sunt!”, a glumit Emil Boc.
La final, edilul șef al Clujului și-a scos de două ori șapca albastră de pe cap, despre care a spus că a cumpărat-o din Bruxelles, și a exclamat: „Chapeau bas, Uniunea Europeană!”.
Adică „Jos pălăria!” pentru cei 3,5 milioane de euro pe care UE i-a investit în acest parc.

DECLARAȚIE

„Este un proiect de 3,5 milioane de euro. A fost realizat cu fonduri europene, motiv pentru care îi mulțumim Uniunii Europene pentru sprijin. Ambiția noastră a fost ca clujenii să se poate bucura din această vară de noul parc”.

Emil Boc, primarul Clujului, luni, la inaugurare lucrărilor de modernizare la Parcul Armătura

Detalii tehnice despre proiect:
  • suprafață de 3,25 ha unde au fost plantați 205 arbori noi;
  • revitalizarea culoarului de mobilitate verde-albastru aferent Someşului – în zona Parcului;
  • modernizarea şi extinderea infrastructurii pietonale şi ciclistice pe malurile râului;
  • realizarea unui podeţ pietonal şi velo peste pârâul Nadăş;
  • mobilier urban modern, stații de încărcare pentru biciclete / trotinete electrice, sistem de iluminat;
  • tehnologie LED;
  • rețea wireless cu acces gratuit la internet;
  • amenajare zone de joacă, alei pietonale, terenuri de sport etc.

18.703.513,99

de lei cu TVA a fost valoarea totală a investiției.

Parcul este realizat din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Obiectiv Specific 4.1 Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă.
Valoarea totală a investiției este de 18.703.513,99 lei cu TVA.
Lucrările de execuție la Parcul Armătura au demarat în octombrie 2021 și ar fi trebuit încheiate în decembrie 2022, apoi în martie 2023.
Sursa foto & VIDEO: Emil Boc / via Facebook (la zi și arhivă)

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.