GALERIE FOTO. Un sector de drum preluat recent de CJ Cluj a intrat în reparații, după care va fi asfaltat. Va funcționa ca o „minicentură”
Administrația județeană anunță că a inițiat o serie de lucrări de întreținere pe drumul comunal DC 177 (DN 1C) Câțcău – Vad (DJ 109E), pe sectorul de drum situat pe raza comunei Câțcău. La finalul lucrărilor, acesta va fi asfaltat în totalitate.




Este vizat, astfel, un tronson în lungime de 1,3 kilometri, mai exact de la kilometrul 0+000 la kilometrul 1+300, în condițiile în care lungimea totală a drumului preluat în administrare este de 1,8 kilometri, de la kilometrul 0+000 la kilometrul 1+800.
DECLARAȚIE
„Am preluat în administrare acest drum datorită importanței pe care o are. În condițiile în care acesta realizează o legătură directă între localitățile Câțcău și Vad, distanța între cele două reședințe de comună, respectiv între localitățile situate pe malurile stâng și drept al râului Someș, se va scurta cu aproximativ 25 de kilometri față de ruta folosită anterior și, de asemenea, se va evita parcurgerea drumului situat în intravilanul municipiului Dej, constituindu-se, astfel, ca o minicentură a Dejului”.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj




Operațiunile constau în reprofilarea drumului cu cilindrare și adaos de piatră spartă, așternerea mecanică a unui strat de balast pentru realizarea sistemului rutier nou, tratarea burdușirilor și a tasărilor și refacerea fundației de balast, refacerea terasamentelor deteriorate precum și aducerea la profil și completarea acostamentelor.


De asemenea, se realizează ridicarea la cotă a căminelor carosabile existente, lucrări de asigurare a scurgerii apelor din zona drumului prin curățarea șanțurilor și a rigolelor, prelungirea de podețe, refacerea de timpane și a camerelor de cădere, precum și așternerea de strat de balast stabilizat și de covor asfaltic.


Totodată, vor fi executate aproximativ 20 de intrări la proprietăți și cinci racorduri la drumurile laterale.
Durata de execuție a lucrărilor este de patru luni de la data stabilită prin ordinul de începere a lucrărilor, iar valoarea acestora se ridică la suma de 1.427.551,45 lei (TVA inclus).
Foto: Consiliul Județean Cluj











