GALERIE FOTO. Un nou pod urmează să fie construit în județul Cluj

Autor  admin   în       3 luni în urmã     1299 Vizualizări.  

Administrația județeană anunță că va construi un pod nou în localitatea Ciurila, pe același amplasament, la kilometrul 17+700 al drumului județean DJ 107R, după ce vechiul pod va fi demolat.

Până la finalizarea acestuia, traficul rutier se va desfășura pe un pod provizoriu construit din tuburi de beton prefabricate de 1.500 mm, amplasat în aval de podul existent.

Lucrările la podul provizoriu au fost finalizate, traficul rutier desfășurându-se în condiții normale.

DECLARAȚIE

„Este extrem de important ca drumurile județene, cu toate elementele de infrastructură sau suprastructură, să prezinte un grad maxim de siguranță pentru toți cei care le tranzitează. În acest scop, am demarat un amplu program de construire a mai multor poduri noi pe drumurile pe care le avem în administrare. Îmbucurător e faptul că pentru patru dintre acestea, respectiv cele din Ciurila, Pâglișa, Mănăstireni și Chiuiești am reușit să obținem finanțare prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny”.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj

Necesitatea reabilitării complete a podului din Ciurila a fost determinată de starea de degradare a acestuia, dar și de motive care țin de siguranța rutieră, respectiv lățimea redusă a părții carosabile. Astfel, în baza propunerii experților în domeniu, a fost luată decizia demolării vechiului pod și construirii unuia nou.

Noul pod va avea o singură deschidere în lungime totală de 10,14 metri, o lățime de 10 metri și o parte carosabilă de 6,50 metri.

În vederea construirii noului pod din localitatea Ciurila, au fost alocați 1.899.279,21 lei (TVA inclus) prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și 146.011,85 (TVA inclus) din bugetul județului.

 15.177.361,50

de lei reprezintă valoarea totală a lucrărilor pentru construcția celor 4 poduri.

Valoarea totală a investițiilor care vizează construirea celor patru poduri noi în localitățile Ciurila, Pâglișa, Mănăstireni și Chiuiești este de 15.177.361,50 lei.

Cele patru investiții vor beneficia de alocări în sumă totală de 13.941.111 lei prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, diferența de 1.236.250,50 lei fiind suportată din bugetul Consiliului Județean.

Foto: Consiliul Județean Cluj

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.