GALERIE FOTO. Un grandios ansamblu imobiliar, cu peste 140 de locuințe, propus lângă Cluj

Autor  Tudor Știrbu   în       1 year în urmã  

Un uriaș proiect imobiliar urmează a fi edificat pe o suprafață de 15,5 hectare în satul Răscruci, comuna Bonțida. Proiectul cuprinde 141 de locuințe unifamiliale, spații verzi și o creșă și va fi discutat în ședința Comisiei de urbanism de joi, 11 mai, de la Consiliul Județean Cluj. 

Satul Răscruci se află la 25 de kilometri de Cluj, iar distanța poate fi parcursă cu mașina în jumătate de oră.

155.686,3

de metri pătrați este suprafața totală pe care urmează să fie realizată investiția.

Proiectul se află acum în faza de „elaborare Plan Urbanistic Zonal în vederea realizării unei dezvoltări rezidențiale”, iar inițiator este Primăria Bonțida, în parteneriat privat. Documentația a fost realizată de biroul Ermethic Design.

Investiția, pe locul vechii ferme zootehnice din Răscruci

Terenul studiat este situat în interiorul limitei sud-vestice a intravilanului satului Răscruci, în proximitatea DN1C. El cuprinde în totalitate terenul fostei ferme zootehnice Seradria precum și alte parcele cu diverse alte funcțiuni.

 

Potrivit memoriului justificativ, zona studiată are o suprafață totală de 155.686,31 mp. pe care se află mai multe constructii vechi, neîntabulate care sunt într-o stare precară, nefiind întreținute corespunzător sau renovate recent.

141

de locuințe vor fi edificate, conform proiectului, în Răscruci.

În întreaga zona studiată se află edificate aproximativ 40 de construcții de diverse dimensiuni, de la foste grajduri de
viței și miei până la depozite de furaje, birouri ale fermei etc., cea mai mare parte datând dinainte de anii ’90, dintre
toate doar patru fiind întabulate.

13.362,69

de metri pătrați (adică 8.58% din suprafața totală a proiectului) reprezintă spațiile verzi propuse.

Conform documentației, pe terenul studiat se are în vedere implementarea de către administrația locală a unei creșe de dimensiune medie, cu capacitate de aproximativ 70 de copii, proiect dezvoltat de către Ministerul Dezvoltării și Lucrărilor Publice. Pentru această investiție, a fost deja cedată o suprafață inițială de 3.655 mp. de către proprietarul fermei zootehnice Seradria.

Accesul la parcele se va face prin două drumuri locale

Zona studiată se află în sud-vestul satului Răscruci, comuna Bontida, la vest de drumul național DN1C, dinspre care
are acces carosabil și pietonal indirect prin două drumuri locale publice, cu lățimea carosabilului de 6 metri (două benzi auto).

Un drum local public este adiacent întregii zone studiate pe latura nordică, celălalt permitând accesul spre zona studiată dinspre est, ambele drumuri locale publice racordându-se la drumul național DN1C.

Foto& randări: s.c. Ermethic Design s.r.l

 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.