GALERIE FOTO: Sute de clujeni au vizitat expoziția „Transform Robots Alive”. Roboții animatronici gigant te așteaptă în Iulius Parc, până pe 11 noiembrie!

Autor  admin   în       1 saptãmânã în urmã     427 Vizualizări.  

Dacă ai văzut toate filmele cu roboții ce salvează lumea și nu ai pierdut nicio bandă desenată despre povestea celor mai apreciați super-eroi, atunci nu trebuie să ratezi expoziția din Iulius Parc. Aici sunt expuși 14 roboți animatronici gigant, ce pot fi admirați până pe 11 noiembrie 2024. Pe lângă dimensiunile impresionante, aceștia reproduc cele mai interesante caracteristici ale apreciatelor personaje. Vino în Iulius Parc să descoperi expoziția „Transform Robots Alive”.

 

Sute de clujeni s-au bucurat deja de o experiență inedită în Iulius Parc, unde sunt expuși 14 roboți animatronici gigant, care se mișcă, scot sunete și impresionează prin dimensiunile ce depășesc șase metri în înălțime și peste cinci tone greutate.

 

 

Pe lângă exponatele impresionante, vizitatorii au parte și de activități care îi vor „transporta într-o altă galaxie”. Zona de laser tag îi așteaptă pe cei mai competitivi dintre vizitatori, iar cei care vor momente pline de distracție sunt invitați la mega trambuline. Ai acasă un mic curajos? Atunci trebuie să știi că există și o zonă de paintball, unde sunt așteptați să participe toți doritorii. Dacă vrei să păstrezi în memorie pentru mai mult timp momentele la „Transform Robots Alive”, ai la dispoziție photoboot-urile tematice, dar și colțul creativ de desenat.

 

Accesul la expoziție se face pe bază de bilet, care este 25 de lei pentru copii și 30 de lei pentru adulți. Biletele se pot achiziționa de la intrarea în Iulius Parc. Expoziția este deschisă zilnic, în intervalul orar 10.00 – 20.00.

 

Roboții pe care îi poți descoperi în Iulius Parc fac parte din seria R (Rescuer) din benzile desenate, iar printre aceștia se numără: liderul Bronkerson R-264, un robot de 6 metri, Waxanarus R-238, unul dintre cei mai vechi roboți, Brewster R-217, care poate cântări 5 tone, Bartarion R-591 ce impresionează prin armura sa neagră, dar și alte modele speciale.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.