GALERIE FOTO. Se vede la orizont turnul de 27 de etaje, propus lângă gară. „Clujul are nevoie de așa ceva”

Autor  admin   în       5 ore în urmã     540 Vizualizări.  

Proiectul care presupune transformarea platformei industriale „Remarul 16 Februarie” a primit aviz favorabil în ședința Comisiei tehnice de urbanism de la Consiliul Județean Cluj. Este abia primul pas pentru acest plan urbanistic zonal, care urmează să fie analizat și în comisia tehnică de urbanism a Primăriei.

Terenul este aflat în zona industrială a Clujului, la vest de gară și-n apropiere de autogara BETA. Terenul are o suprafață de aproximativ 60.000 de metri pătrați și este în proprietatea companiei s.c. „Remarul 16 Februarie” s.a.

Planul urbanistic zonal prevede restructurarea suprafeței industriale de șase hectare, pe care ar urma să se construiască blocuri înalte de 6, 20, și 21 de etaje, alături de un altul de 27 de etaje, vedeta ansamblului. 

Proiectul realizat de cei de la Arhimar Serv s-a aflat în revenire în ședința Comisiei Tehnice de Amenajarea a Teritoriului și Urbanism (CTATU) din cadrul Consiliului Județean Cluj. Proiectanții au făcut modificările solicitate de membrii comisiei în ședința trecută. Printre acestea s-au aflat clasarea unor clădiri ca monumente istorice, amenajarea traseelor de cale ferată, unele dintre ele fiind relocate, iar altele păstrate cu titlu tematic, precum și crearea unui pod peste pârâul Nadăș.

Arhitectul șef al județului Cluj, Claudiu Salanță, a insistat ca fiecare punct din proiect care s-a cerut modificat să fie dezbătut în ședință, înțeles și asumat de proiectanții lucrării.

Președintele CJ Cluj, Alin Tișe, cel care conduce ședințele CTATU, s-a arătat încântat de felul în care va arăta proiectul de pe platforma Remarul, spunând că așa ceva, clădiri noi într-un ansamblu cu cele vechi, renovate, dar păstrând arhitectura, a întâlnit în Londra.

„Clujul are nevoie de așa ceva. Chiar îmi place. Am văzut ceva asemănător în Londra. Cred că ar fi un proiect de referință pentru oraș dacă păstrează aceste monumente și vine și cu construcțiile noi”, a afirmat administratorul județului.

Alin Tișe a recomandat un aviz favorabil: cinci membri ai comisiei au votat „pentru”. În etapa viitoare, proiectul va ajunge în analiza Comisiei de urbanism a Primăriei.

Ansamblul propus include trei niveluri subterane destinate parcărilor, cu un total de 1.688 de locuri, dintre care 1.588 vor fi subterane. Funcțiunile clădirilor vor fi predominant pentru birouri, servicii și alimentație publică, iar în planul urbanistic zonal nu se face nicio referire la locuințe. De asemenea, conform certificatului de urbanism, nu este permisă funcțiunea de centru comercial.

Clădiri propuse pentru a fi clasate în lista monumentelor istorice

Potrivit documentației, este unul din cele mai importante ansambluri ale patrimoniului industrial clujean fiind protejată parțial din punct de vedere arhitectural și urban, având clădiri propuse pentru a fi clasate în lista monumentelor istorice. Clădirile/halele industriale sunt majoritatea construite în a doua jumătate a secolului al XX-lea având caracter industrial, funcționând ca depoziție sau ateliere de reparații. Incinta industriala evidențiază o structura mediocră, dezordonată, rezultat al unor dezvoltări in timp nesistematice.

În prezent activitatea industrială se desfășoară doar în anumite corpuri de clădire de pe amplasament, o parte semnificativă a imobilelor fiind azi neutilizate și în stare de degradare. Modul de ocupare a parcelei a rezultat din stricta necesitate funcțională, fără a avea un raționament ferm sau vreo planificare anterioară.

Dintre imobilele prezente pe amplasament, corpurile de clădire E4 Hala Locomotive – și E1-2-3 Cazangeria au fost identificate ca având valoare de patrimoniu prin PUG mun. Cluj-Napoca și studiul istoric realizat ca suport pentru prezenta documentație în timp ce corpurile E6 – Hala Forja și E5 – Hala sudura au fost considerate valoroase din punct de vedere estetic, acestea din urmă fiind păstrate și integrate în conceptul propus.

Amplasamentul este complet echipat din punct de vedere al rețelelor edilitare și conectat la infrastructura de transport CFR și la străzile mun. Cluj-Napoca. Toate aceste elemente sunt în stare tehnică satisfăcătoare și funcționale.

Prezenta documentație propune schimbarea caracterului funcțional al amplasamentului din activități industriale în funcțiune mixtă – activități de comeț, servicii, învățământ, locuire colectivă, activități culturale și alimentație publică, spații verzi și loisir, parcaj subteran.

Imobilele de patrimoniu și cele cu caracter estetic deosebit se vor păstra, se vor reabilita și vor găzdui funcțiuni noi adaptate la necesitățile actuale ale orașului în timp ce imobilele parazitare existente pe amplasament se vor desființa.

Clădirile noi vor asigura un cadru echilibrat care să pună în valoare cu succes imobilele păstrate, prezența acestora urmând să completeze amplasamentul din punct de vedere al peisajului urban care trebuie să prezinte o imagine adaptată prezentului.

Zona de contact a amplasamentului cu râul Nadăș se va amenaja sub forma unui spațiu de loisir, cu alei pietonale și locuri de ședere ce ar pune în valoare râul ca element al cadrului natural, iar în apropierea corpului E6, prevăzut a avea funcțiune de învățământ, se va amenaja un loc de joaca pentru copii. Zonele de piațetă sau scuaruri precum și spațiile verzi amenajate vor avea caracter public nelimitat, iar utilitățile se vor introduce în totalitate în subteran.

Dacă acest proiect va fi aprobat, clădirea de 27 de etaje va deveni una dintre cele mai înalte construcții din Cluj-Napoca, alături de West City Tower (25 etaje).

Foto: Randări Arhimar Serv

Te-ar putea interesa și acest articol:

Critici pentru blocul de 27 de etaje propus lângă gară. „Nu avem nevoie de zgârie nori”

 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.