GALERIE FOTO Se asfaltează un tronson din Drumul Bistriței. Lucrările vor fi gata săptămâna viitoare

Autor  admin   în       2 years în urmã     866 Vizualizări.  

Consiliul Județean Cluj a început lucrările de asfaltare pe o secțiune a drumului județean DJ 161G, aflată pe raza localității Sucutard, comuna Geaca.

Tronsonul vizat pornește de la intersecția cu DJ 109C și se continuă înspre Pălatca și Vaida-Cămăraș.

DECLARAȚIE: 

Am început așternerea covorului asfaltic pe un tronson al Drumului Bistriței aflat pe raza satului Sucutard, care nu a beneficiat în ultima perioadă de intervenții specifice. În paralel, lucrăm la modernizarea intersecției cu DJ 161K, dar și la îmbunătățirea accesului din drumul național DN16. Ne dorim ca, până la finalul săptămânii viitoare, să finalizăm întregul sector vizat” – Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

26.318.000

de lei este valoarea totală a lucrărilor, suma fiind asigurată de la bugetul CJ Cluj

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de reprezntanții CJ Cluj. sectorul de drum pe care angajații deliberativului județean derulează lucrări de reabilitare are o lungime de 7,8 km și este parte a proiectului „Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională – Traseu Regional Transilvania Nord, Drumul Bistriței, DJ 109C (intersecție DJ 172A) Țaga – Sucutard (intersecție DJ 161G), de la km 17+600 la km 25+481.

Valoarea totală a lucrărilor este de 26.318.000 de lei, suma fiind asigurată integral din bugetul Consiliului Județean Cluj.

Sursa foto: Consiliul Județean Cluj

 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.