GALERIE FOTO. „Mini-centura” care se termină în boscheți. Și gluma că toți clujenii ajung acasă pe asfalt
Problema unei posibile legături, „mini-centuri” i-am spus noi, din Făget către Mănăștur, a fost discutată, săptămâna aceasta, în ședința consiliului local și în presă.
Consilierul local Călin Groza a fost cel care a propus conectarea străzii DD Roșca, din Făget, cu strada Câmpului, din extremitatea estică a Mănășturului. La mijloc sunt trei parcele private, iar Groza a susținut că primăria ar trebui să facă exproprieri și să lege cele două artere, pentru a oferi o nouă opțiune pentru descongestionarea traficului. Mănășturenii ar avea o variantă de conexiune cu zona Făget, respectiv cu sudul orașului, ieșirea spre Feleacu, fără să traverseze Calea Turzii și cartierul Zorilor.
„Ați fost pe strada DD Roșca”, a întrebat viceprimarul Dan Tarcea, în ședința de Consiliu Local. Tarcea a spus că drumul are o lățime de 4,2, 4,8 sau 5 metri și că traversarea lui de către șoferi aflați în tranzit este imposibilă. De altfel, viceprimarul este chiar unul dintre rezidenții acelei zone a Clujului. Pe acolo urmează să treacă centura metropolitană. Cândva.
Nu știm dacă Groza a mers să vadă strada DD Roșca, însă noi am fost. Este absolut inimaginabil cum o astfel de arteră poate să mai existe în Cluj-Napoca anului 2023. Primarul Emil Boc atot enunțat faptul că, la Cluj, fiecare cetățean trebuie să ajungă acasă pe asfalt. Ei bine, chiar pe strada pe care locuiește viceprimarul, dar și alți directori din primărie sau oameni de afaceri, lucrurile sunt pe dos. Pe la numărul 30 asfaltul se termină, iar de acolo se circulă exact ca la țară.
Confirmăm că drumul este îngust, dar și asta este greu de înțeles. Cum se poate ca o stradă, fie ea și înfundată, să aibă un astfel de profil? Măcar de ar fi singura, dar e plin de astfel de situații în orașul cu multe stele.
Și, hai să râdem puțin, Dan Tarcea a mai spus în ședința de consiliu local că i-a convins pe vecinii săi să doneze porțiuni din proprietățile lor pentru lărgirea drumului. Oare cât era înainte, 2 metri? :)))
Concluzia este că traseul DD Roșca – Câmpului există, hărțile ne arară că se poate conecta foarte ușor, însă practica ne omoară. Adică modul haotic în care s-a planificat, s-a construit și s-a verificat la Cluj.