GALERIE FOTO. Imagini prezentate în premieră de Emil Boc cu viitorul AQUAPARK

Autor  Ionel Lespuc   în       6 ore în urmã     419 Vizualizări.  

Primarul Clujului, Emil Boc, a prezentat astăzi imagini (randări) cu viitorul aquapark al Clujului. A și precizat care sunt pașii următori, după ce săptămâna viitoare Consiliul Local va aproba studiile de prefezabilitate și fezabilitate.

„Studiul de fundamentare ne va arăta dacă proiectul aquaparkului poate fi implementat de primărie, dacă trebuie implementat în regim de parteneriat public-privat sau alte forme de concesiune a realizării acestor lucrări. Specialiștii vor analiza în detaliu care sunt costurile, cât este de sustenabil, care sunt posibilitățile primăriei, care sunt posibilitățile de a face parteneriat public-privat. De acolo ne va veni soluția pe care ne vor recomanda specialiștii, după care noi vom discuta în Consiliul Local care este varianta de implementare. După ce aprobăm studiul de fundamentare, în martie sau în aprilie, trecem la licitație și la implementare. Cred că acest proiect poate fi realizat în maxim doi ani de zile, poate și mai repede să fie implementat”, a spus Emil Boc, la Ziua Live.

Valoarea totală a investiției este estimată la 325.951.195,53 lei fără TVA (aproximativ 65,5 milioane de euro). Cu TVA, suma urcă la 387.567.434,93 lei (aproximativ 77,9 milioane de euro).

Din această sumă, lucrările de construcție și montaj (C+M) sunt estimate la 150.472.610,17 lei fără TVA (aproximativ 30,2 milioane de euro), respectiv 179.062.406,10 lei cu TVA (aproximativ 36 milioane de euro).

Proiectul va fi finanțat din bugetul local și alte surse legale, având o durată de implementare oficială de 36 de luni – 3 ani, iar execuția propriu-zisă a lucrărilor va dura 28 de luni.

Cum va fi organizat viitorul aquapark

Suprafața complexului de agrement va fi de 50.560 mp – 5 hectare, având următoarea distribuție a spațiului:
– Bazine exterioare: 4.319,34 mp
– Construcții pentru sport și odihnă: 5.118,60 mp
– Spații verzi amenajate: 30.235,60 mp
– Alei pietonale: 6.526,10 mp
– Circulații carosabile pentru mentenanță: 3.354,69 mp
– Construcții ușoare pentru alimentație publică: 1.005,58 mp

Complexul va fi împărțit în două zone principale și va include o parcare subterană pe două niveluri cu 249 de locuri.

Facilități și atracții pentru vizitatori

Aquapark-ul va funcționa pe tot parcursul anului și va include:

Clădirea principală (Aquapark Interior) – regim P+2
Parter:
– Ansamblu de bazine interioare (836 mp luciu de apă)
– Bazin cu hidromasaj (406 mp)
– Zonă de joacă cu apă pentru copii (310 mp)
– Bazin de aterizare pentru tobogane interioare (120 mp)
– Foodcourt

Etaj 1:
– Sală de fitness, aerobic și cycling
– Restaurant
– Zonă administrativă

Etaj 2:
– Spa cu salină, saună umedă și uscată, masaj, dușuri și capsule de relaxare
– Terasă cu jacuzzi în aer liber

Zona de agrement exterioară
– Acces cu recepție, vestiare și grupuri sanitare

Zona Family & Kids – include:
– Piscină cu valuri (1.586,30 mp)
– Kids Pool (510,44 mp)
– Piscină exterioară cu atracții de hidromasaj (1.370,79 mp)
– Bazin pentru tobogane (149,58 mp)
– Locuri de joacă și terenuri de sport

Zona destinată adulților, cu zone de relaxare și servicii wellness

Capacitatea maximă a complexului va fi de 3.200 persoane/zi, dintre care 700 la interior și 2.500 la exterior.

 

About