GALERIE FOTO. Cum arată platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian” + stadiul fizic al lucrărilor. Emil Boc a vizitat șantierul

Autor  admin   în       1 year în urmã     4675 Vizualizări.  

Primarul Emil Boc a vizitat șantierul de pe platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian” și pare că a fost mulțumit de ce a văzut. El a fost însoțit de viceprimarul Dan Tarcea și de reprezentanți ai constructorului. Stadiul fizic al lucrărilor este de 82%, a transmis primarul pe contul său de Facebook.

Investiția este de peste 3 milioane euro pentru revitalizare urbană pe acest segment și cuprinde: noi suprafețe pietonale ample, piste de biciclete, 101 arbori noi, iluminat public eficient, mobilier urban.

„Cluj-Napoca: 101 arbori noi vor fi plantați pe platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian”. Regenerare urbană cu fonduri europene. Verificare în teren, stadiul lucrărilor: 82%.
Investiție de peste 3 milioane euro pentru revitalizare urbană pe acest segment: noi suprafețe pietonale ample, piste de biciclete, 101 arbori noi, iluminat public eficient, mobilier urban ș.a. Termen finalizare execuție pentru această zonă: finalul lunii mai.
Astăzi, împreună cu dl viceprimar Dan Ștefan Tarcea și colegii mei din primărie, am verificat stadiul lucrărilor la proiectul „Revitalizarea culoarului de mobilitate nemotorizată aferent Someşului, modernizarea şi extinderea infrastructurii pietonale şi ciclistice pe malurile râului: zona 3 – Platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian”, investiție de peste 3 milioane euro pentru acest segment. Proiectul este finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020.
Zona platoului Sălii Sporturilor, adiacentă Luncii Someșului, este gândită pentru a se integra în proiectul mai amplu „Rethinking Someș” care vizează revitalizarea malurilor Someșului și a Parcului Armătura.
Cu această ocazie, prezint evoluția spațiului public din zona Platoului Sălii Sporturilor „Horia Demian”:
Suprafețe pietonale: Inițial – 0 mp; după finalizarea proiectului – 7919 mp
Alei pietonale: Inițial – 273 ml; după finalizarea proiectului – 50,87 ml
Piste velo: Inițial – 0 ml; după finalizarea proiectului – 318 ml
Suprafețe carosabile: Inițial – 12.024 mp; după finalizarea proiectului – 2670,58 mp
Zone verzi: Inițial – 1396 mp; după finalizarea proiectului – 2954 mp
Arbori: Inițial – 12 buc; plantări noi în proiect – 101 buc;
Parcări: Inițial – 320; după finalizarea proiectului – 41 (10 pt. autocar și 31 pt. mașini)
Stații de încărcare biciclete și trotinete electrice: Inițial – 0 buc; după finalizarea proiectului – 6 buc (cu 4 prize fiecare).
Atenție, însă. Informațiile oferite nu sunt 100% corecte.
Pe o suprafață de aproximativ 14.750 mp sunt realizate:
– Lucrări de terasamente, demontări elemente existente (borduri, mobilier, sisteme de iluminat), demolări suprafețe pietonale existente;
– Lucrări de realizare a sistemelor rutiere (suprafețe de călcare): suprafețe pietonale realizate din plăci de granit, benzi pentru biciclete cu asfalt colorat, granit, beton cu strat superior din pietriș; borduri din granit
– Lucrări de realizare a spațiilor plantate: plantări de arbori (specii adaptate la mediul urban, distribuite în funcție de tipul spațiului public), suprafețe nesigilate (pământ vegetal / arbuști / pajiști)
– Echipamente și dotări: mobilier urban (bănci, coșuri de gunoi, parcări biciclete, pavilion de alimentație publică etc.)
– Lucrări de montare a stațiilor de încărcare pentru autoturisme, biciclete și trotinete electrice
– Lucrări de realizare a rețelelor electrice și de curenți slabi: modernizare și eficientizare sistem de iluminat public – aparate de iluminat cu sursă LED, sistem de telegestiune – componente de comunicație wireless (permite programarea pentru funcționare pe diverse niveluri de putere și diferite paliere orare)
– Lucrări de realizare a rețelei apă-canal (racorduri la rețeaua de alimentare cu apă și la canalizarea pluvială)
– Lucrări de sistematizare verticală: Racord vertical între strada Splaiul Independenței și zona pietonală propusă, prin intermediul unui sistem de trepte, precum și remodelarea terenului în zonei adiacente malului, pentru facilitare acces pietonal.
Constructor și proiectant pentru proiectul „Revitalizarea culoarului de mobilitate nemotorizată aferent Someşului, modernizarea şi extinderea infrastructurii pietonale şi ciclistice pe malurile râului: zona 3 – Platoul Sălii Sporturilor Horia Demian”:
Asocierea SC Nord Conforest S.A. – SC Costin şi Vlad Birou de proiectare S:R.L.
Valoarea atribuită a contractului de proiectare și execuție lucrări este de 15.467.646,10 lei cu TVA”, a transmis primarul Emil Boc.
Sursa foto: Emil Boc / via Facebook

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.