GALERIE FOTO Clujul nostalgic. Cum arăta, în urmă cu 60 de ani, capitala Ardealului. Imagini de atunci
Clujul a fost dintotdeauna un oraș frumos și apreciat. Un tezaur de arhitecturi. Sunt locuri, clădiri și monumente istorice care fac din capitala Transilvaniei un loc excepțional.
Chiar și acum, după 30 de ani de dezvoltare haotică, Clujul are unele zone despre care poți spune, cu mândrie, că arată la fel ca cele pe care le-ai întâlnit într-un burg din Vest.
Dar cum arăta Clujul în urmă cu 50- 60 de ani? Era un oraș anost? Nici pe departe! Media9 a găsit niște fotografii din anii ’60 în volumul „Cluj-Napoca în proiecte 50 de ani 1960 – 2010”. Vi le prezentăm în acest articol (am păstrat o parte din textul autorilor – n.r).


La acest volum, au lucrat 25 de arhitecți, urbaniști și proiectanți, unii dintre cei mai buni din Cluj. Printre ei se numără Vasile Mitrea, Emanoil Tudose, Aurelian Buzuloiu, Adriana Matei, Elkan Gheorghe, Radu Spânu, Gyemant Amalia, Lucia Raiciu, Adrian Borda, Sorin Scripcariu, Dana Vais, Lucian Popa, Planwerk, Marcel Crişan, Atelier FKM, Ioana Mihaela Agachi, Mircea Dinculescu, Eugeniu Pănescu (coordonator).
Unii dintre ei au ctitorit marile cartiere ale Clujului, precum Grigorescu, Mănăștur, Gheorgheni sau Mărăști.
Printre altele, din respectivul volum aflăm că monumentul închinat lui Mihai Viteazu, din piața cu același nume, trebuia să aibă 12 căpitani de o parte și de alta a statuii, și că fântâna arteziană din spatele statuii a fost impusă cu de-a sila de primăria de la acea vreme. Acestea sunt doar mici detalii. Restul sunt în cartea cu titlul de mai sus.




Ei, ce spuneți? Cum arăta Clujul în anii ’60? Lumea parcă că era „la locul ei”. Mai așezată și mai liniștită. Și cu siguranță era la acea vreme. Nu vânzoleală. Nu trafic infernal.
Fotografii emoționante și cupaje din acei ani. Era o altă lume față de cea de acum.

















