GALERIE FOTO. Clujul este blocat de protestul taximetriștilor. Ambuteiaj imens sub geamul lui Emil Boc – UPDATE

Autor  Ionel Lespuc   în       1 year în urmã     870 Vizualizări.  

Clujul s-a blocat miercuri, la prânz, de un protest al taximetriștilor. „Cerem limitarea autorizațiilor pt transportul alternativ!”, era una dintre solicitările șoferilor. Este un protest prin care cerem respectarea legii de către toți jucătorii din piață, a spus Ioan Pugna, aflat în conducerea Asociației Taximetriștilor Cluj.

Zeci de taximetre au participat la protest. Și au staționat minute în șir pe carosabil, în centru, pe toate benzile de la intrarea pe Calea Moților. Chiar sub geamul primarului Emil Boc s-a blocat complet traficul. Nici măcar troleibuzele nu a putut să treacă, astfel încât s-a format o coloana lungă de mijloace de transport în comun care nu au mai putut înainta.

„Protestul este încă în desfășurare, ne-am fragmentat pe parcurs, pentru că participanții la trafic nu au respectat indicațiile poliției rutiere”, a explicat Pugna.

UPDATE. La finalul protestului, Ioan Pugna, președintele AMTT, a transmis un comunicat:

Prin protestul de astăzi dorim să tragem un semnal de alarmă asupra încălcărilor repetate ale legii din partea operatorilor de platforme digitale, conform OG49/2019.
Prin continuitatea și amploarea acestor încălcări activitatea pe piața transportului de persoane este grav perturbat de concurența neloială pe care aceste platforme o provoacă.
Susținem un climat concurențial, fără avantajarea fățișă a unor jucători de pe piață, fie ei multinaționale cu bugete pentru lobby de multe milioane de euro.
Avem încrederea că factorii decizionali de la nivel guvernamental vor sesiza organele abilitate, în speță ADR și MCSI pentru ca aceste aspecte să fie stopate și avizele acestor platforme vor fi retrase până la punerea in legalitate, conf. Art.6 din OG49/2019.
Modelul de inginerie financiară, dovedit de multiplele controale efectuate de ANAF și DGAF, dovedesc fără echivoc că bugetul de stat este grav prejudiciat, în timp ce operatorii de taxi care operază cu casele de marcat conectate la ANAF plătesc taxele în mod corect.

Mulțumim tuturor participanților la acțiunea de protest organizată astăzi!

 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.