GALERIE FOTO. Circa 700 de elevi și studenți români din Diaspora au participat la tururi ghidate gratuite la obiective turistice din Cluj

Autor  admin   în       2 luni în urmã  

Consiliul Județean Cluj a participat, în perioada 1 iulie – 1 septembrie, la realizarea activităților din cadrul „Programului de Tabere ARC 2025”, destinat elevilor, studenților și tinerilor români din afara granițelor României, prin organizarea de tururi ghidate gratuite în centrul istoric al municipiului Cluj-Napoca.

DECLARAȚIE

„Este un proiect cultural-educativ pe care îl susținem cu toată convingerea, prin intermediul căruia tinerii au descoperit frumusețile Clujului și s-au putut bucura de experiențe de neuitat. Ghidajele oferite au contribuit, fără îndoială, la întărirea legăturilor pe care aceștia le au cu țara și a sentimentului de apartenență la națiunea română”.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj

Un număr de circa 700 de copii români din diaspora – Emiratele Arabe Unite, Grecia, Italia, Republica Moldova, Serbia, Spania, Ucraina și Ungaria au avut ocazia să aprofundeze cunoștințele de istorie, cultură și civilizație românească, iar prin intermediul tururilor ghidate și vizitelor la obiectivele turistice au putut descoperi spațiul multicultural al Transilvaniei dar și elemente de civilizație și spiritualitate universală.

Vizitele la Muzeul Național de Istorie a Trasilvaniei au fost o reală surpriză pentru tinerii prezenți, colecția de egiptologie cu statuete și mumia egipteană fiind printre principalele puncte de atracție. De asemenea, expoziția “Războinici uitați și podoabe eterne” a lăsat o puternică impresie prin piesele din Tezaurul de la Apahida și replica Cloștii cu puii de aur. De o reală apreciere s-a bucurat și colecția de costume populare expusă în cadrul Muzeului Etnografic al Transilvaniei precum și colecția de icoane pe sticlă.

Potrivit unui comunicat al CJ Cluj, personalul de specialitate din cadrul CNIPT Cluj a oferit ghidaje în zona istorică a municipiului Cluj-Napoca, precum și asistență în cadrul vizitelor la obiectivele de interes istoric și cultural pe care participanții au dorit să le viziteze: Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Muzeul Farmaciei, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Muzeul „Octavian Goga” din Ciucea, Turnul Croitorilor, Turnul Pompierilor, Cetatea Bologa, Moara Bologa etc. Cei 700 de participanții au fost împărțiți în șapte serii, fiecare a câte 100 de tineri.

Obiectivele principale ale „Programului de Tabere ARC 2025” derulat de Guvernul României au vizat dezvoltarea abilităților de comunicare în limba română ale acestor tineri, aprofundarea cunoștințelor de istorie, cultură și civilizație românească și, nu în ultimul rând, consolidarea sentimentului de apartenență la comunitate și mândrie față de istoria națională.

Foto: Consiliul Județean Cluj/via Facebook

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.