GALERIE FOTO. Castelul din Gilău va fi deschis publicului de săptămâna viitoare

Autor  Ionel Lespuc   în       6 luni în urmã     829 Vizualizări.  

Castelul de la Gilău se redeschide pentru public. Vineri a fost inaugurat, apoi sâmbătă a fost ziua porților deschise. De săptămâna viitoare se va intra cu bilet. Deocamdată nu se știe care va fi prețul.

În Evul Mediu, domeniul Gilău se afla în proprietatea Episcopiei Transilvaniei, iar localitatea – formată în apropierea castrului roman – era una dintre reședințele episcopului. Cetatea medievală de la Gilău este menționată în documente din anul 1428, în timpul episcopului Gheorghe Lépes. Din timpul episcopului Ladislau Geréb (1479-1502), vărul regelui Matia Corvinul (1458-1490), s-au păstrat de fapt primele elemente de valoare artistică ale reședinței episcopale de la Gilău. Dintre acestea amintim :

– Blazonul episcopului Ladislau Geréb (leu rampant într-o coroană, în prezent aflat în Cluj-Napoca, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei)

– Două piese dreptunghiulare identice cu decor de fasces laureati (un simbol al victoriei în epoca romană, folosit și în arta renașterii), cioplite în piatră, zidite în șemineul salonului de la etaj.

– O piesă dreptunghiulară decorată cu figura arhanghelului Mihail ucigând balaurul, (în prezent aflată în Cluj-Napoca, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei)

În 1541,  în castelul de la Gilău,  s-a semnat tratatul privind unirea sub conducerea Habsburgilor a teritoriilor Regatului Ungariei neocupate de otomani. Din anul 1580  domeniul a avut mai mulți proprietari: în 1587 guvernatorul loan Ghiczy, în 1597 episcopul Transilvaniei Dimitrie Náprágyi, între anii 1600-1603 proprietarii au fost Mihai Viteazu, Ștefan Csáky și generalul Giorgio Basta, în anii 1603-1605 nobilul Pancrațiu Sennyei. După ce a asediat castelul în 1605, principele Ștefan Bocskai a dispus  și realizarea primului inventar al acestuia.

În timpul domniei principelui Gheorghe Rákóczi I, castelul a devenit reședință princiară și a fost modificat radical. În 1663  castelul și domeniul Gilău a fost ipotecat  nobilului Dionisie Bánffy, comite de Dăbâca. Între 1704-1705, în timpul Războiului Curuților, acesta a fost avariat.

În anul 1874 castelul a fost cumpărat de Bernat Rosenberger. Lui i se datorează renovarea și reconstruirea castelului după incendiul din 1861. În 1911  a fost cumpărat de contesa Ecaterina Bánffy. Aceasta l-a deținut până la naționalizarea din anul 1948. După anul 1972, castelul a fost folosit ca școală pentru copii cu dizabilități până în 2002, când a fast retrocedat vechiului proprietar. Actualul deținător, Nagy Elek, a renovat castelul printr-un proiect cu finanțare europeană, națională și maghiară. În viitorul apropiat se intenționează reabilitarea  întregului domeniu adiacent castelului.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.