GALERIE FOTO. Apatie generală în prima zi a târgului „Produs de Cluj” de pe esplanada Cluj Arena. Ce prețuri au comercianții

Autor  Tudor Știrbu   în       5 luni în urmã  

Puțină lume după deschiderea primei ediții a târgului „Produs de Cluj” din acest an, care are loc pe esplanda Cluj Arena. Vineri, la ora documentării făcută de Media9, erau în jur de 15-20 de clienți sau de curioși care se perindau pe latura unde este amplasat târgul. Organizatorii, dar și comercianții se așteaptă la un aflux mult mai mare sâmbătă și duminică, mai ales că e weekend liber. Nu se știe, totuși, cum va fi pentru că sâmbătă, la câțiva metri distanță, are loc și piața volantă, care ar putea fi o concurență pentru „Produs de Cluj”.

Revenind la târgul „Produs de Cluj” din acest an, de lângă Cluj Arena. Sunt vreo 20 de comercianți care și-au etalat produsele pe măsuțe mici lângă stadion, în apropierea locului de joacă pentru copii. Participă producători și procesatori de preparate alimentare tradiționale, de la patiserie la conserve din legume și fructe. Nu sunt doar producători din județul Cluj, ci și din Arieșeni (județul Alba) sau din județul Maramureș. Ca idee, astăzi n-au fost prezenți comercianți care să vândă produse din carne și preparate din carne, cum se întâmpla la celelalte ediții. Sau celebra rulotă cu sarmale din Florești.

Aici găsești zacuscă cu vinete, cu hribi sau fasole, dulceață din fructe de pădure și de cultură, turtă dulce și ciocolată de casă, sucuri și siropuri naturale, vin și must, dar și brânzeturi de mai multe feluri și produse apicole.

Un producător a venit la târg cu sosuri pentru pizza, iar lângă el vecinul are paste de vânzare, realizate manual. Produse de tot felul: o pungă de paste de 250 de grame costă 25 de lei.

Vă spunem și câteva prețuri:

  • zacuscă de dovlecei, borcan de 400 ml – 25 de lei;
  • zacuscă de vinete, borcan de 400 ml – 25 de lei;
  • dulceață de merișoare cu pere, borcan de 400 ml – 25 de lei;
  • sirop de struguri, sticlă de 250 ml – 25 de lei;
  • dulceață din pepene galben fără zahăr, borcan de 400 ml – 27 de lei;
  • un pahar de vin de 300 ml – 10 lei.

Sunt și comercianți care vând legume și fructe:

  • 1 kg de pere Iosefini – 10 lei;
  • 1 kg de pere – 12 lei;
  • 1 kg mere roșii – 7 lei.

Artizanii sunt și ei prezenți și expun costume populare și accesorii, podoabe lucrate de mână, jucării, articole sculptate în lemn, dar și lavandă.

Târgul „Produs de Cluj” este organizat de Consiliul Județean Cluj și este derulat prin intermediul Asociației „Produs de Cluj”. Târgul continuă pe esplanada Cluj Arena până duminică, 23 martie.

Cum a fost târgul „Produs de Cluj” anul trecut, în parcarea Supeco:

GALERIE FOTO. Ce bunătăți poți găsi la târgul „Produs de Cluj” din acest an. Îți spunem prețurile

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.