GALERIE FOTO. Ansamblu de opt imobile cu 4 niveluri, avizat favorabil de urbaniști într-o zonă înțesată de blocuri
Membrii Comisiei de urbanism au avizat favorabil, în ședința de joi, 6 aprilie, de la Consiliul Județean Cluj, proiectul care vizează construirea unui ansamblu imobiliar cu 8 blocuri, parc, un teren de sport și o piață volantă pe strada Privighetorii din Baciu.
Ansamblul imobiliar va fi construit în zona hașurată cu roz în imaginea de mai sus și cu roșu jos. Foto: Google Earth
Proiectul a mai fost prezentat în ședința CTATU din 16 iunie 2022, când a primit aviz nefavorabil. Atunci s-au cerut trei studii de fundamentare: unul pentru utilități, altul pentru accese și al treilea pentru trafic.
De data asta, ansamblul respectiv a primit „undă verde” de la specialiștii în urbanism, deși zona este efectiv înțesată de construcții, ceea ce l-a făcut pe arhitectul șef al județului Cluj, Claudiu Salanță, să remarce în ședința din iunie trecut că „acolo chiar își dau vecinii mâna de pe o parte pe alta”.
Parcul va avea o suprafață de 1.600 de metri pătrați, terenul de sport – 230 mp, iar piața volantă – 420 de metri pătrați. Sursa foto: Randări Axia Studio
În imaginea de mai sus, cele opt imobile care se vor construi aici sunt cele în alb
Proiectul se află în etapa de „Elaborare PUZ pentru construire ansamblu imobile locuințe colective și funcțiuni complementare S/D+P+2E+R” cu posibilitatea de acces dinspre str. Privighetorii și str. Cometei, localitatea Baciu. Beneficiara acestei investiții este societatea Terrabaciu s.r.l., firmă administrată de către doi cetățeni spanioli. Proiectantul lucrării este s.c. Studio Axia s.r.l., iar prezentarea în ședința de astăzi a fost făcută de arh. Laura Bojescu.
14.293
de metri pătrați este parcela pe care urmează a fi construite cele opt blocuri.
DECLARAȚIE:
„Amplasamentul se află în partea de nord-vest a comunei Baciu, pe strada Privighetorii, pe o parcelă de 14.293 de metri pătrați într-o zonă locuită. Are un front la stradă de 48 de metri și o lungime de 300 de metri din strada Privighetorii până în strada Cometei.
Este ultima parcelă neconstruită din zonă, o parcelă delicată din cauza condițiilor existente (o declivitate accentuată). Se propune construirea de locuințe colective, cu inserarea unei zone verzi, care să secționeze această parcelă de 300 de metri lungime.
Noi ne-am gândit să retragem primul imobil de la stradă și să creăm o piațetă. Această piațetă să se continue cu o bandă de galerii comerciale aflate la parterul acestor imobile până la zona verde. La solicitarea primăriei, pe această zonă ar urma se se construiască o piață volantă sau o locație în care să se desfășoare și alte activități. Pentru acest imobil (cel de la stradă – n.r.) și doar pentru el se propune un regim de înălțime de S+D+P+3E+ER, iar pentru celelalte 7 imobile S+D+P+2E+ER”.
Arh. Laura Bojescu, de la biroul de proiectare s.c. Axia Studio s.r.l.
Ansamblul care va fi construit în această zonă este format din cele 8 imobile prezentate în imaginea de mai sus (colorate în roșu). În centru proiectantul a prevăzut un parc, o piață volantă și un teren de sport. Foto: Axia Studio
Pe partea opusă laturii cu galeriile comerciale, proiectantul a renunțat la apartamentele de la parter și a propus ca în locul lor să fie parcări auto. Și asta din cauza declivității pronunțate și a faptului că vizavi Primăria Baciu a construit un zid de sprijin înalt care le-ar bloca vederea locatarilor care ar fi stat la parter.
Imagine actuală: ansamblul va fi construit pe acest teren. Foto: Axia Studio
Arhitectul șef al județului Cluj, Claudiu Salanță, i-a solicitat proiectantului ca parcul cu zona verde să fie realizat în prima etapă (eventual cu cele patru imobile de la stradă), iar celelalte patru blocuri în etapa a doua.
La finalul dezbaterilor, Alin Tișe a propus un aviz favorabil. Proiectul a avizat cu 6 voturi de către membrii Comisiei de urbanism de la CJ Cluj.