Frate, frate! Castelul de la Răscruci, platou de filmare pentru manele
Castelul Banffy de la Răscruci, județul Cluj, restaurat cu fonduri europene, a fost platoul de filmare al unei manele. Trei mari artiști ai neamului, Georgiana Lobonț, Vali Vijelie și Culiță Sterp, ne-au explicat care e treaba cu conexiunea perenă dintre frați.
Vedeți mai jos videoclipul.
Să apreciem partea pozitivă a demersului muzical: acesta a adus castelului, în numai două săptămâni, 1,8 milioane de vizualizări pe YouTube, deși avem mari îndoieli că la obiectivul istoric s-a uitat lumea.
Am dorit să aflăm dacă trio-ul a avut de achitat vreo taxă de închiriere sau de primit vreo aprobare pentru a filma la Răscruci. Castelul este în administrarea Consiliului Județean. Astfel, am aflat că accesul în clădire este liber pentru toate evenimentele; trebuie obținută doar o aprobare formală, astfel încât manifestările propuse să nu se suprapună. Procedurile privind accesul în castel sunt în dezbatere publică, iar până la definitivarea lor, există o echipă care se ocupă de problemele castelului, coordonată de vicepreședintele Consiliului Județean Cluj Marius Mânzat.
Iată-i pe cei trei maneliști în interiorul castelului.
Castelul Bánffy din localitatea Răscruci, comuna Bonțida, și-a recăpătat strălucirea în urma unor ample lucrări de restaurare și conservare derulate atât la nivelul clădirii castelului, a parcului, cât și al altor trei imobile care au destinația de clădiri conexe. Există o largă paletă de componente artistice – tâmplării, ornamentică, finisajele din lemn și lemn pictat, mobilier, șemineu, sobe de teracotă, vitralii, inscripții care fac din acesta un important punct de reper pe harta turismului transilvănean. De asemenea, o atracție aparte este reprezentată și de parcul castelului, care cuprinde lacul cu ponton din lemn, fântâna arteziană, dar și un generos spațiu verde.