FOTO & VIDEO. Șoseaua spectaculoasă care străbate culmile Apusenilor. Rivalizează ca frumusețe cu Transalpina
O șosea la mare altitudine care rivalizează cu cele mai frumoase drumuri montane din țară străbate locuri spectaculoase din zona munților Apuseni. Este vorba despre Transursoaia, o șosea foarte pitorească, care se întinde pe o distanță de 80 de kilometri și leagă localitățile Albac (județul Alba) și Huedin, reușind să rivalizeze prin peisaje cu celebra șosea Transalpina.
Șoseaua îngustă, dar suficient de lată cât să încapă două maşini, şerpuieşte prin munţi, cu urcuşuri şi pante abrupte, cu numeroase curbe, purtându-i pe turişti prin locuri de poveste.
Transursoaia, o călătorie prin inima Apusenilor
Transursoaia se remarcă prin serpentinele sale înguste care străbat munții și dezvăluie peisaje de o frumusețe rar întâlnită. Cu o altitudine maximă de 1.300 de metri, acest traseu te poartă printr-o călătorie fascinantă prin inima munților, oferind priveliști de nedescris. Aflată în zona Țara Moților, Transursoaia aduce în prim-plan farmecul autentic al peisajelor românești.
Foto: destinatia-anului.ro
Lacul Beliș, o destinație de o frumusețe răpitoare
Pe lângă panorama montană uimitoare, Transursoaia te invită să descoperi și atracții turistice locale fascinante, potrivit click.ro. În satul Fericet, poți vizita Casa Memorială a lui Horea, un loc ce păstrează amintirea unuia dintre eroii istoriei românești. De asemenea, traseul trece prin apropierea Lacului Beliș (foto jos), o destinație de o frumusețe răpitoare, perfectă pentru momente de relaxare și contemplare a naturii.
Pasionații de ciclism se pot bucura de acest traseu
Transursoaia nu este doar o atracție pentru iubitorii de drumuri spectaculoase cu mașina, ci și pentru pasionații de ciclism. Traseul său oferă o provocare captivantă pentru bicicliști sau motocicliști, permitându-le să experimenteze în mod direct frumusețea peisajelor într-un ritm mai liniștit.
Foto: motorcycle-tours-europe.us
Traseul de 80 de kilometri
DN1 R sau Transursoaia, cum l-au botezat deja localnicii, este asfaltat integral si are ca punct de pornire DN1. Acest drum de munte face legătura între localitățile Albac – Horea – Beliş (Fântânele ) – Huedin.
Pornind din DN1, la Huedin, urcă domol spre zona de deal din localitatea Călățele, până la Fântânele, unde devine mai abrupt, și apoi până în vârful Dealului Negru.
Foto: adevarul.ro
1h 30″
este timpul în care poate fi parcurs traseul de la Huedin la Albac.
De aici șoseaua coboară din nou, spre cunoscutul baraj de la Beliș și urmează cursul Văii Belișului, până în localitatea Poiana Horii. Drumul devine cu adevărat spectaculos, asfaltul fiind foarte bun (însă șoseaua foarte îngustă), abia de la Poiana Horii, unde trece prin pădurile (încă) mari, spre Ursoaia, ca într-un final să coboare spre Mătișești (Horea) și Albac, făcând legătura cu DN 75.
Drumul montan Transursoaia poate fi parcurs în aproximativ o oră şi 30 de minute şi este un traseu turistic excelent care oferă peisaje de neuitat, adrenalină și posibilitatea de a face cunostinta cu tradiția, gastronomia și istoria locului.