FOTO & VIDEO Încet, încet, se ridică academia. Lucrările ar trebui finalizate anul viitor

Autor  Tudor Știrbu   în       3 years în urmã  

Viitorul sediu al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj începe să prindă contur. Lucrările, care au început timid, parcă au prins viteză în această perioadă. Muncitorii au îndepărtat zidurile de BCA și resturile de beton degradate din fosta construcție.

Zgomotul pickhammerelor, precum și acel „du-te – vino” al muncitorilor, dar și macaralele care „râd în soare”😉 întregesc zi de zi tabloul șantierului de pe strada Bucium.

Clujenii și, în special, mănășturenii, au trăit cu această imagine zeci de ani. În locul acestei ruine imobiliare, va „răsări” academia

Se știe: demult tare, aici ar fi trebuit să se construiască Spitalul Clinic de Urgență, un proiect care a eșuat lamentabil. În locul acelei ruine, se va ridica o clădire foarte frumoasă, cu mai multe corpuri. Media9 ți le prezintă mai jos. Dar înainte, te invită să parcurgi un scurt istoric.

CONTEXT

  • Consiliul Județean Cluj a încercat să construiască pe terenul de pe strada Bucium, cartierul Mănăștur, un spital. Numele, mult prea pompos decât ceea ce s-a construit aici: „Spitalul clinic de urgenţă şi centru de investigaţie, diagnostic şi tratament Cluj-Napoca“.
  • Șantierul a început în 1995, dar lucrările au fost întrerupte după numai un an din lipsa fondurilor, dar și pentru că proiectul s-a dovedit inadecvat. Un detaliu: coridoarele erau atât de înguste, încât nu se putea întoarce o targă😞.
  • În timp, clădirea s-a degradat și a devenit o ruină.
  • În 2006, terenul de 20.071 mp și construcția neterminată de 3.700 mp au fost predate de Consiliul Județean Cluj Ministerului Educației Naționale.
  • Academia de Muzică „Gheorghe Dima” a întabulat în 2017 terenul de pe strada Bucium în suprafață de 20.071 de metri pătrați, conform notei de fundamentare a ministerului Educației și Cercetării.
  • Academia de Muzică clujeană este singura universitate din țară care n-are un sediu propriu, deși aici învață peste 1.000 de studenți.
  • Clădirea în care (încă) își mai desfășoară activitatea, aflată pe strada I.C. Brătianu, a fost retrocedată Episcopiei Române Unite cu Roma din Gherla, proprietara acestui imobil.
  • Academia plătea o chirie de 35.000 de euro/an.
  • Potrivit legii, Academia mai poate folosi acest spațiu până în 2023.
  • Conform panoului amplasat la intrarea în șantier, lucrările la Academia de Muzică au început în 15 noiembrie 2021 și ar trebui finalizate la sfârșitul anului viitor.

Ce se va construi pe terenul de pe strada Bucium

Noul campus al Academiei de Muzică „Gheoghe Dima” va cuprinde sediul universității, săli de curs, cămine pentru studenți, sală de sport, un spațiu verde de aproape un hectar, ateliere, dar și o sală de concerte realizată la standarde europene.

127.883.042 

de lei (fără TVA) este valoarea investiției pentru Academia de Muzică de pe strada Bucium

Sala de concerte va avea o capacitate de 835 de persoane, având o înălțime de 19 metri pentru a putea obține o acustică potrivită, asemenea marilor săli de concerte din Europa. Investiția a fost estimată la 127.883.042 de lei (fără TVA).

Viitorul sediu al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” în viziunea proiectantului. 

Calificativul: „grad de încredere ridicat”

Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, acreditată instituțional cu calificativul „grad de încredere ridicat”, cu toate programele de studii acreditate, oferă programe de studii pentru domeniul „muzică”, organizate pe trei cicluri universitare: studii de licență (cu forma de organizare „la zi” şi „la distanţă” – ID), masterat
şi doctorat (şcoală doctorală).

Academia de Muzică: detalii tehnice

Toate detaliile tehnice despre construirea Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” de pe strada Bucium se găsesc pe site-ul Companiei Naționale de Investiții (CNI), care a și finanțat acest proiect.

Contractul pentru realizarea extinderii și etajării Corpului C1 în vederea conversiei funcționale în Academia de Muzică din strada Bucium, Cluj-Napoca, a fost semnat la sfârșitul lunii noiembrie 2020 și are o valoare de 127.883.042 lei, cu o durata totală de 24 de luni (dintre care 5 luni dedicate activității de proiectare).

Proiectul, finanțat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții (CNI), care va avea o suprafață desfășurată de 23.098 mp, urmărește conversia funcțională pentru 3 corpuri de clădire care vor fi reabilitate și extinse. Ele vor avea următoarele funcțiuni după finalizarea lucrărilor:

  • Corpul C1 se va extinde si va adăposti:
    • Sală de spectacole, cu o capacitate de 835 de persoane – 505 locuri la parterul sălii, 286 locuri în balconul sălii și 44 locuri în lojile laterale;
    • Universitatea, cu principalele spații:
      • sala de orgă cu 144 de locuri la parterul salii si 72 de locuri în balcon;
      • amfiteatrul cu 160 de locuri la parterul salii si 64 de locuri în balcon;
      • rectoratele, decanatele;
      • bibliotecă;
      • sali de curs, sali de studiu individual;
      • sali cu diferite functiuni (de repetitii, de incalzire pentru artisti, sali individuale pentru dirijor si solist, sali de regie etc.);
      • laboratoare;
      • vestiare pentru artiști;
      • spațiu pentru depozitare decoruri;
      • cabinet medical
    • Un adăpost de protecție civilă pentru 140 de persoane la demisolul clădirii;
    • Căminul studențesc, cu 56 de camere pentru un număr de 180 de studenți ai Academiei de Muzică. Camerele vor fi de doua tipuri: 22 de camere cu două locuri și 34 de camere cu patru locuri, prevăzute fiecare cu grup sanitar propriu. De asemenea, la parter au fost proiectate și 2 camere care să raspundă nevoilor persoanelor cu dizabilități.
  • Corpul C2 se va extinde și se va realiza reconversia lui în atelier de întretinere (ateliere de întretinere pentru clădirea principală, ateliere pentru decoruri etc.)
  • Corpul C4 se va extinde și vafi amenajat ca sală de sport.

Constructorul este asocierea Construcții ERBASU s.a. & CONCELEX ENGINEERING s.r.l. & TERRA GAZ CONSTRUCT s.r.l.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.