FOTO. Surpriza de pe strada Eroilor din Florești, de Ziua Națională
Proiectul de modernizare a străzii Eroilor nu este finalizat, însă durerea șoferilor, carosabilul, a fost 100% terminat (ieri s-a turnat stratul de uzură) și este de astăzi, 1 Decembrie, complet circulabil, pe trei benzi.
După întârzieri, rezilieri de contracte, regândiri de proiect și relicitări, iată că strada a fost lărgită și așteaptă să își arate utilitatea luni, prima zi cu trafic full după minivacanța de Ziua Națională.
„Mă bucur că reușim să finalizăm proiectul anul acesta, așa cum am promis. S-a lucrat intensiv, dar fără să se facă rabat la calitate. Știți că am fost aproape zilnic pe șantier, să mă asigur că se face treabă profesionistă. Mai sunt însă lucrări de finalizat. Carosabilul nu a fost în totalitate marcat, sistemul de iluminat public este gata, dar cel de suprailuminare a trecerilor de pietoni încă nu este încă funcțional, nu au fost plantați deocamdată arborii, dar vestea bună este că totul se va termina și se va inaugura până în 15 decembrie”, a spus primarul Bogdan Pivariu, pentru Media9.
Eroilor va deveni prima stradă smart din Florești. Vor exista băncuțe smart, cu încărcătoare USB, camere de supraveghere care identifică plăcuța de înmatriculare, chiar și tipul de mașină și culoarea, pentru a se detecta cei care comit contravenții sau infracțiuni în trafic. Se instalează coșuri de gunoi inteligente, care compactează deșeurile, iluminat public cu tehnologie LED, cu cabluri subterane. Vor fi mulți copaci, vor fi piste de biciclte, adică posibilități de deplasare pietonală, alternativă și cu mașina.