FOTO. Propunere: cinci case cu parter și mansardă într-o zonă tot mai căutată de lângă Cluj
Un proiect imobiliar cu cinci case va fi dezbătut în ședința Comisiei de urbanism de la Consiliul Județean din 25 aprilie. Este vorba de construirea a cinci locuințe unifamiliale în Feleacu, nr. 244A, beneficiari fiind, conform memoriului tehnic justificativ, Manases Attila și asociații.
Proiectul se află în etapa „elaborare PUZ pentru construire locuințe familiale, împrejmuire teren, amenajări exterioare, racorduri branșamente și operațiuni notariale”.
5.068
de metri pătrați este suprafața totală a terenului studiat.
Beneficiarii acestor loturi de teren doresc să partajeze terenul în 5 parcele cu suprafețe de 700 de metri pătrați fiecare, o suprafață de 1.092 de metri pătrați destinată circulațiilor și una de 476 mp spații verzi.
Potrivit memoriului tehnic, terenul aflat în proprietatea beneficiarilor este situat în intravilan și are destinația de teren arabil, curți construcții și fâneață, cu o suprafață totală de 4.590 mp. Ulterior emiterii certificatului de urbanism, terenul a fost dezmebrat în două parcele: una cu o suprafață de 3.976 mp, cu destinația teren intravilan împrejmuit (curți construcții, arabil, fâneață) și cealaltă cu o suprafață de 614 mp și destinația teren intravilan.
Suprafața studiată în PUZ s-a extins prin alăturarea a doua parcele, una cu o suprafață de 313 mp, și alta de 165 mp.
În prezent terenul studiat în PUZ are o suprafață totală de 5.068 de metri pătrați.
Zona studiată în PUZ este delimitată astfel:
- la nord – proprietăți private;
- la sud – proprietăți private;
- la vest – drum de acces, proprietăți private;
- la est – proprietăți private.
Zona din care face parte amplasamentul este alcatuită din terenuri libere de construcții și terenuri ocupate de locuințe unifamiliale cu regim de înălțime P, D+P+M, P+E.
CITAT:
„Realizarea investiției propuse va contribui la sistematizarea zonei, definitivarea ei, organizarea și conturarea unui regulament clar prin retrageri și aliniamente uniforme, încurajând legături cu vecinătățile, precum și dezvoltările ulterioare”.
Memoriul tehnic justificativ proiect Feleacu
Parcelele vor avea acces dintr-un drum de incinta nou propus la o ampriza de 7 metri (2 benzi carosabile cu lățimea de câte 3 metri și un trotuar cu lățimea de un metru pe o partea a sa).
15
locuri de parcare sunt destinate acestei investiții.
(2 locuri de parcare/parcelă + 5 locuri adiacente drumului de acces).
Proiectul acestei lucrări a fost realizat de s.c. CSC Construction s.r.l. din Cluj-Napoca.
Sursa foto: Randări CSC Construction