GALERIE FOTO. Grădină senzorială pe acoperiș. S-a inaugurat o nouă școală, la Cluj

Noul sediu al Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă, situat pe strada Aviator Bădescu nr. 3-5, din Cluj-Napoca și edificat de Consiliul Județean Cluj în cadrul unui proiect cu finanțare europeană, a fost finalizat. Autoritățile județene au inaugurat, joi, cea mai modernă școală specială construită după Revoluție în România.
La inaugurare au participat administratorul județean Alin Tișe, directoarea Centrului Școlar, educatoare și instructori ai acestei școli, consilieri județeni, mulți primari din județ, dar și foarte – foarte mulți angajați de la Consiliului Județean Cluj. Practic, în sala de conferințe nu se mai putea arunca un ac.
32.370.017,52
de lei cu TVA a fost valoarea totală a proiectului, din care 5,5 milioane de lei a reprezentat partea unei finanțări din fonduri europene.
Acesta a fost edificat în cadrul unei investiții cu o valoare totală de 32.370.017,52 de lei cu TVA, din care 5.551.326,55 lei au reprezentat finanțarea nerambursabilă europeană iar contribuția Consiliului Județean Cluj a fost de 26.818.690,97 lei. Lucrările au demarat în cursul anului 2021 și au fost finalizate în luna decembrie 2023.
400
de muncitori au lucrat la construcția acestei clădiri, începând din 2021 și până la finalizarea centrului educațional de pe Aviator Bădescu, în decembrie 2023.
Tronsonul 1 din corpul nou al școlii, cu un regim de înălțime P+2E, cuprinde spațiile administrative și medicale.
În tronsonul 2 cu regim de înălțime S+P+3E, vor funcționa 32 de săli de clasă, laboratoare și cabinete de terapie, spații adiacente și grupuri sanitare. Aici au fost montate un lift, panouri solare, un modul de pompare instalație solară, tablou automatizare solară, separator de hidrocarburi, cazane, vase de expansiune.
DECLARAȚIE
„Gradul de civilizație al unei societăți e reflectat, în primul rând, de modul în care reușește să aibă grijă, să îi integreze și să îi pună în valoare pe acei membri ai comunității cu care soarta a fost mai puțin generoasă. Or, tocmai de aceea este pentru noi o zi cu adevărat specială și un motiv de mare satisfacție, pentru că am inaugurat cea mai modernă școală specială din țară, construită de la zero, un obiectiv de referință pentru infrastructura educațională românească. Reușim, astfel, să oferim elevilor și profesorilor acestei școli cadrul optim pentru derularea procesului instructiv-educativ și condiții la standarde europene pentru dezvoltarea socio-educațională a tinerilor. Cu siguranță, Clujul poate fi considerat un etalon în acest domeniu și un model în ceea ce privește utilizarea fondurilor europene pentru susținerea învățământului special”.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj
Cel de-al treilea tronson, format din S+P+1E, este compus din blocul alimentar – bucătărie și sala de mese, precum și din spațiile pentru activități sportive și kinetoterapie.
Noul sediu al unității de învățământ dispune și de o grădină senzorială amplasată pe acoperiș (locul unde se stimulează memoria multisenzorială prin intermediul celor cinci simțuri: miros, gust, auz, văz și atingere), de un spațiu special destinat hidroterapiei, precum și de un loc de joacă și pentru activități amenajat în aer liber.
Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă este o școală specială cu tradiție, fiind continuatoarea instituţiei de învăţământ pentru copiii cu deficienţă mintală înființată la Cluj în 1929.
150
de elevi sunt cuprinși în două grupe de grădiniță și 27 de clase.
115
este numărul cadrelor didactice angajate la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă de pe Aviator Bădescu.
Școala se adresează copiilor preșcolari și elevilor care prezintă dizabilități intelectuale moderate, severe sau asociate, precum și preșcolari și elevi cu tulburări din spectrul autist. Aceștia provin din familii cu domiciliul în Cluj-Napoca, Florești, Gilău, Turda, Câmpia Turzii, precum și din centrele care sunt subordonate DGASPC. Cei 150 de elevi sunt cuprinși în două grupe de grădiniță și 27 de clase, numărul cadrelor didactice încadrate în şcoală fiind de 115.
Şcoala oferă servicii educaţionale specifice învăţământului primar şi gimnazial, cursuri de zi copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 26 ani cu diverse particularități precum: dizabilitate intelectuală severă şi moderată; dizabilitate intelectuală severă, profundă și/sau tulburări asociate; tulburări din spectrul autist; tulburări de dezvoltare; întârziere în dezvoltare, prin şcolarizare la domiciliu și tulburări de învăţare sau dizabilitate intelectuală ușoară integraţi în școlile de masă, prin cadru didactic de sprijin.