FOTO. Exercițiu complex de salvare a unui turist accidentat, ancorat pe un perete din Cheile Turzii. A fost solicitat elicopterul SMURD

Un nou exercițiu complex, parte a pregătirii medicale și tehnice continue a salvamontiștilor din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont – Salvaspeo Cluj, s-a derulat la începutul acestei săptămâni în arealul Cheilor Turzii.
Salvatorii montani participanți – atât angajați cât și voluntari – au fost puși în fața unui scenariu medical: un apel la 112 indica un cățărător care sângera, atârnând în coardă pe un perete în defileul Cheilor Turzii.
Echipa de prim răspuns, formată din doi salvamontiști, s-a deplasat foarte repede de la Baza Salvamont Cheile Turzii până la zona accidentului, s-au cățărat până la victimă, care prezenta multiple traumatisme datorate căderii unui bolovan, au stabilizat-o și au cerut ajutorul echipei de suport și al elicopterului SMURD pentru evacuarea victimei.
Echipa de suport a sosit cu echipamentele de evacuare din perete, iar accidentatul a fost coborât lansat pe targă până în poteca turistică, de unde a fost evacuat la locul de aterizare a elicopterului.
„Astfel de exerciții sunt o constantă în cadrul Serviciului, pentru asigurarea intervențiilor cât mai rapide la victime, fiecare accident din mediul montan necesitând o abordare complexă pentru salvare și evacuare. Prin pregătire continuă, salvamontiștii clujeni reușesc să intervină într-un mod eficient și în situații de mare dificultate”, a explicat un responsabil din cadrul Consiliului Județean Cluj.
Din punct de vedere medical, exercițiul a fost coordonat de medicul urgentist Raluca Zăgănescu, la rândul ei voluntar în cadrul Serviciului Public Județean Salvamont – Salvaspeo Cluj, instituție de interes județean subordonată Consiliului Județean.