FOTO. Donații din partea Prefecturii Cluj pentru Institutul Oncologic: mașini de spălat, televizoare smart, cuptor cu microunde

Autor  admin   în       1 zi în urmã  

Prefectul județului Cluj, Maria Forna, alături de subprefecții Maria Buzaș-Fekete și Florentin Burz și o parte din colectivul Instituției Prefectului au efectuat o vizită la secția de copii a Institutului Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca. Această vizită n-a fost doar un gest de solidaritate, ci și un ajutor concret adus micuților pacienți și personalului medical.

„Cu sprijinul și implicarea întregului colectiv din Instituția Prefectului au fost achiziționate 2 mașini de spălat haine, 2 televizoare smart, cuptor cu microunde, prăjitoare de pâine, perne pentru saloane, fructe și cozonaci. Prin acest gest am dorit să contribuim, în măsura posibilităților, la asigurarea unor condiții optime de spitalizare și tratament a micilor pacienți care luptă cu boala.

Întâlnirea a reprezentat, de asemenea, un moment de recunoaștere a eforturilor personalului medical al Secției de Oncologie Pediatrică al Institutului Oncologic, care depune o muncă dedicată și plină de devotament în îngrijirea micuților pacienți”, se arată într-un comunicat postat, vineri, pe contul de Facebook al instituției.

Prefectul Maria Forna: „Munca medicilor aduce speranță în momente dificile”

„Am fost profund emoționați de această vizită și de devotamentul personalului medical. Ne dorim ca prin acest gest concret să aducem un plus de confort și să sprijinim eforturile extraordinare ale celor care luptă zi de zi împotriva bolii. Solidaritatea și implicarea comunității sunt esențiale pentru a oferi speranță și sprijin în astfel de momente.

Îi felicităm pe doamna doctor Rodica Cosnarovici, șefa Secției de Oncologie Pediatrică și pe întreg personalul medical pentru profesionalismul și grija excepțională pe care o arată zi de zi copiilor și familiilor acestora. Munca medicilor este neprețuită și aduce speranță în momente dificile”, a declarat Maria Forna, prefectul județului Cluj.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.