FOTO. Cum va arăta pasajul suprateran din Florești. 58 de metri

Primarul Clujului, Emil Boc, a prezentat astăzi, în ședința Consiliului Local, imagini cu felul în care va arăta drumul național 1, în zona viitorului spital regional din Florești. Lucrările au început deja, dar acestea randări ne arată adevărata magnitudine a șantierului.
Astfel, nu doar că șoseaua se va lărgi la șase benzi, dar urmează să se construiască un pasaj suprateran de 58 de metri. Acesta va trece practic pe deasupra actualului drum național. Ruta Cluj-Napoca – Florești va fi parcursă în viitor pe acest pod. Dedesubt, pe traseul actual, se va amenaja un sens giratoriu pentru accesul pe terenul viitorului spital.
Pe lângă acest pasaj, în proiect se prevede și înlocuirea actualului pod peste Valea Gârbăului, chiar la granița dintre Florești și Cluj-Napoca.
Lucrările începute în 24 mai sunt executate de asocierea Viarom – Electrogroup.
Contractul are o valoare de 94.240.936,79 lei fără TVA (18,8 milioane euro fără TVA).
Termenul pentru tronsonul I este de 20 luni (6 luni proiectare și 14 luni execuție) de la data semnării contractului. Asta înseamnă că în august 2025 ar trebui să avem cele șase benzi circulabile, dar și noul pasaj suprateran.