Florin Mariș, Hexagon, la Expo Real: „Astăzi suntem la același nivel cu liderii Europei în inovația în construcții”

Autor  Ionel Lespuc   în       2 ore în urmã  

De la o companie mică dintr-un „oraș secundar al României” la unul dintre liderii europeni ai inovației în construcții – acesta este parcursul Hexagon, potrivit proprietarului său, Florin Mariș. Antreprenorul clujean a făcut parte din delegația Clujului la târgul internațional Expo Real Munchen 2025, unde a vorbit pentru Media9 despre evoluția companiei și despre importanța participării la cel mai mare eveniment imobiliar din Europa.

„Astăzi putem spune cu siguranță că suntem la același nivel cu ceilalți expozanți și participanți la târg. Am pornit de la o firmă mică, care nici nu exista pe hartă, și am ajuns să fim unul dintre liderii Europei în inovația în construcții”, a declarat Florin Mariș.

Drumul spre recunoaștere europeană

Antreprenorul povestește că prima participare la Expo Real, acum mai bine de zece ani, a fost un moment de inspirație:

„Mă uitam cu admirație la ce se întâmpla și speram ca, într-o zi, să ajung la același nivel. A fost un efort considerabil în ultimii zece ani să recuperăm ecartul, și din cauza condiției de țară, dar și a maturizării noastre ca și companie.”

Târgul, un catalizator pentru noi oportunități

Pentru Mariș, Expo Real nu este doar un loc de expunere, ci un catalizator al creșterii Hexagon:

„Participarea la acest eveniment ne-a deschis ochii și porțile unui viitor pe care nu l-am fi sperat dacă rămâneam în zona noastră de business confortabilă, fără perspectivă.”

Chiar dacă închiderea unui „deal” la târg se întâmplă rar, Florin Mariș spune că Hexagon a fost printre norocoșii care au reușit să finalizeze o tranzacție inițiată la Munchen – un proces care a durat trei ani.

About