Floreștiul va fi un uriaș șantier. Boc: „Se derulează următoarele categorii de lucrări”

Autor  admin   în       2 luni în urmã     3139 Vizualizări.  

În ședința de Consiliu Local de joi a intervenit și deputatul Sabin Sărmaș, fost candidat la Primăria Cluj Napoca. El l-a întrebat pe Emil Boc care este stadiul lucrărilor la metrou și dacă este adevărat că s-a pierdut finanțarea din fonduri PNRR. Din vorbele primarului, rezultă că Floreștiul devine un uriaș șantier; se va lucra în următoarele trei luni atât la stații, cât și la asamblarea TBM-ului (tunnel boring machine), care sapă tunelurile subterane.

„Se derulează următoarele categorii de lucrări, ca să le puteți nota: la sfârșit de august se vor demara lucrările de amenajare organizare de șantier în zona stației Teilor, de unde vor fi amplasate cele două TBM uri, adică cele două ‘cârtițe’. Din septembrie 2024 se fac lucrări de excavație a straturilor de acoperire aferente puțului de lansare a TBM-ului în zona stației 2 Teilor, lucrări de amenajare a terenului la stația Copiilor, lucrări preliminare de organizare la șantier interstații. În octombrie 2024 vor începe lucrările la pereți mulați, precum și lucrările de relocare a utilităților în stația Teilor, realizare șanțuri ghidare pereți mulați la stația Copiilor. În funcție de cum ajung, probabil octombrie, lucrările de asamblare a utilajului, a ‘cârtițelor’ care vor sosi aici. Noiembrie: realizarea șanțuri ghidate pe pereți mulați la stația. Sănătății. Decembrie: relocare utilități Stația 7 Mănăștur, realizare pereți mulați la stația 3 Copiilor, realizare pereți mulați la stația 4 Sănătății, descărcarea arheologică la stația 8 Sfânta Maria”, a enumerat Emil Boc.

Despre finanțare, Boc a spus că nu știe ce se discută între Guvernul României și Comisia Europeană, dar că a fost ieri la București să se asigure că proiectul merge înainte.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.