Floreștiul și-a lansat cea mai importantă investiție în educație: o nouă școală pentru 1.000 de elevi
Comuna Florești a prezentat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, cel mai ambițios proiect educațional pe care îl derulează: construirea unei școli generale cu clasele 0–8 cu dotări de ultimă generație. Proiectul este implementat în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest și beneficiază de sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Cluj.
La eveniment au participat, alături de primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, directorul ADR Nord-Vest, Marcel Boloș, fost ministru al Fondurilor Europene, precum și inspectorul școlar general Marinela Marc.




Noua școală va avea 36 de săli de clasă, laboratoare moderne, bibliotecă, sală multifuncțională și cabinete medicale. Aproximativ 1.000 de elevi vor învăța într-un singur schimb — un obiectiv care nu este încă atins în multe comunități urbane din România.


Valoarea totală a investiției se ridică la peste 53 de milioane de lei (aproape 11 milioane de euro), finanțarea fiind asigurată din fonduri europene, bugetul național și contribuția locală.


Florești este, potrivit statisticilor oficiale, cea mai tânără și una dintre cele mai educate comunități din țară, cu cel mai mare procent de locuitori absolvenți ai unor studii superioare. Populația în creștere rapidă pune însă presiune constantă pe infrastructura educațională.
Noua școală este gândită atât pentru a răspunde acestei nevoi, cât și pentru a contribui la un obiectiv major al administrației: reducerea traficului sufocant dintre Florești și Cluj-Napoca. În fiecare zi, aproximativ 75.000 de mașini tranzitează Drumul Național 1 pe relația Florești–Cluj, cea mai aglomerată arteră rutieră din România.
Prin extinderea capacității de școlarizare în localitate, părinții nu vor mai fi nevoiți să-și ducă copiii în oraș, iar diminețile ar putea deveni mai ușor de gestionat pentru zeci de mii de familii.











