Festivalul folcloric „Tinerețe”, ediția a V-a, readuce tradiția în centrul atenției. Va avea loc în octombrie, la BTarena

Autor  Ionel Lespuc   în       2 luni în urmã  

La Cluj se pregătește ediția a V-a a Festivalului Folcloric „Tinerețe”, un eveniment dedicat promovării muzicii și dansului popular românesc interpretat de tineri artiști din zona Transilvaniei.

Spectacolul va avea loc pe 28 octombrie 2025, de la ora 19:00, la BTarena, cea de-a cincea ediție a Festivalului Folcloric „Tinerețe”, un eveniment grandios dedicat folclorului autentic.

Protagonista serii va fi îndrăgita interpretă Oana Bozga-Pintea, care va aduce pe scenă un spectacol de suflet alături de invitați de renume: Nicolae Botgros, Sava Negrean Brudașcu, Ion Paladi, Ionuț Fulea, Andreea Voica, Paula Hriscu, Mihai Teacă, Bogdan Toma, Viorel Pop, Deti Iuga, Codruța Rodean, Bogdan Cioranu, precum și alți artiști deosebiți.

Atmosfera va fi completată de Orchestra „Tinerețe”, sub bagheta dirijorului Ovidiu Barteș, de Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului” și de Ansamblul Folcloric Studențesc „Mărțișorul”.

Seara va fi prezentată de Andreea Marin, simbol al eleganței și al rafinamentului. Publicul va avea parte și de mari invitați surpriză, anunțați în seara spectacolului.

About