Febra retrocedărilor este molipsitoare şi se răspândeşte masiv. Ce va decide Curtea de Apel Cluj?

Deși speram ca problemele Clujului să fie regăsite doar la nivelul oraşului şi rezolvarea lor să-şi găsească finalul cât mai rapid şi echitabil cu putinţă, observăm că febra retrocedărilor este molipsitoare şi se răspândeşte masiv.

Deşi responsabil în mod direct, statul român nu pare să gestioneze suficient de bine răspândirea acestei maladii astfel încât Curtea de Apel Cluj era investită mai deunăzi cu rejudecarea unei cauze binecunoscute care vizează revendicarea clădirii în care funcţionează Colegiul Naţional „Silvania” din Zalău. 

Procesul de retrocedare al acestei clădiri are o întreagă istorie. Intenţia de revendicare a patrimoniului Colegiului „Wesselenyi” din Zalău, azi Colegiul Naţional „Silvania”, a fost anunţată de episcopul de la acea vreme al Eparhiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului, Tokes Laszlo, în cursul anului 2001, cu prilejul participării la deschiderea anului şcolar la Liceul Reformat „Wesselenyi” din Zalău.

Potrivit documentelor de arhivă, terenurile care fac obiectul revendicării ar fi fost donate de persoane fizice pentru edificarea unei şcoli pentru comunitatea locală şi, împreună cu clădirile ridicate în acest scop, au intrat în proprietatea Colegiului „Wesselenyi”. Prima clădire a colegiului de pe actualul amplasament a fost construită în 1883, din contribuţia semnificativă a baronului Wesselenyi Miklos dar şi a comunităţii locale, aspecte menţionate inclusiv în „Monografia Sălajului”, scrisă de Petri Mor în anul 1905.

Corpurile unităţii de învăţământ au fost construite pe parcursul a aproximativ două decenii, pe suprafeţe de teren donate de persoane fizice şi finanţate din contribuţii voluntare ale localnicilor şi dintr-un împrumut asumat la acel moment de statul ungar. În „Zalăul. Schiţă monografică”, Leontin Ghergariu, care a fost director al Liceului de Stat în anul 1926, citează autori maghiari care menţionează la rândul lor că unitatea şcolară a fost construită de către stat, întrucât fondurile Bisericii Reformate nu erau suficiente la acel moment pentru un astfel de proiect de anvergură. Prin Actul Unirii de la 1918, statul român s-a substituit în drepturi statului ungar, dobândind astfel toate drepturile şi obligaţiile pe care cel din urmă le avea pe teritoriul României de azi la 1918.

După preluarea de către statul român a Colegiului, imobilele unităţii de învăţământ au beneficiat de lucrări de investiţii printre care şi reparaţii capitale sau consolidări. În plus, au făcut obiectul unor studii de fezabilitate premergătoare unor proiecte de reabilitare masivă. Cele din urmă nu au fost materializate cel mai probabil din cauza situaţiei litigioase în care se află şi în prezent imobilul. În prag de începere a anului şcolar, perspectiva derulării în continuare a cursurilor cu respectarea minimelor măsuri de siguranţă pare sumbră, starea actuală a imobilului putând pune în pericol atât profesorii cât şi elevii acestei instituţii.

În cadrul procesului de revendicare Eparhia Reformată de pe lângă Piatra Craiului nu a reuşit să dovedească în mod neîndoielnic că imobilele s-au aflat în proprietatea sa înaintea naţionalizării, revendicarea pe cale administrativă fiind respinsă în anul 2016 de către Comisia Specială din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi în 2017 de către Curtea de Apel Cluj. Ulterior, Eparhia a declarat recurs la hotărârea Curţii de Apel Cluj, cauza fiind înaintată spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, la rândul său a retrimis spre judecare cauza la Curtea de Apel Cluj, aceasta urmând a fi soluţionată definitiv în curând, ultimul termen de judecată fiind în data de 2 octombrie 2020.

Prin urmare, aşteptăm cu nerăbdare soluţia instanţei şi deblocarea situaţiei Colegiului, pentru a putea fi asigurat în condiţii de siguranţă actul de învăţământ.