Fake news. Alin Tișe a declarat de multe ori că investește foarte mulți bani în spitale, dar 60% dintre beneficiari sunt „pacienți neclujeni”. Realitatea îl contrazice
Șeful deliberativului clujean, Alin Tișe, a afirmat în dese rânduri că instituția pe care o conduce, respectiv Consiliul Județean, investește foarte mulți bani în spitale, dar majoritatea beneficiarilor sunt „pacienți neclujeni”.
Și a avansat un procent: 60% dintre pacienți sunt din județele vecine, chiar și din alte zone ale României. Ultima oară a făcut-o pe 29 noiembrie, la Napoca Live.
Doar că statistica oficială îl contrazice, iar procentul avansat de Alin Tișe este … pe jumătate adevărat. Mai exact, media pacienților din alte județe ale țării care au apelat la serviciile din spitalele de stat din Cluj este de 27,87%.
DECLARAȚIE
„Am văzut recent o statistică de la DSP, în care spune că aproape 60% dintre beneficiarii serviciilor de sănătate publică sunt cetățeni români neclujeni. Este o mare problemă aici. Noi investim foarte mulți bani din bugetele proprii pentru spitale, dar majoritatea beneficiarilor nu sunt clujeni. (…) Dacă noi ne-am raporta cu spitalele pe care la avem în județul nostru strict numai la clujeni, sistemul de sănătate din Cluj cu tot ce înseamnă el clădiri, secții, dotări, ar face față cu brio. În momentul în care 60% vin din alte județe suplimentar, și este dreptul lor să vină, ei practic presează sistemul de sănătate, noi trebuie să facem față și la aceste provocări”.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj
factual.ro, un important site de fact-checking (verificarea faptelor – n.r.) pe politicile și declarațiile publice din România, a verificat afirmația administratorului județului Cluj, Alin Tișe. Și a ajuns la concluzia că este „falsă”.
CONTEXT:
- Consiliul Județean Cluj are în subordine cinci spitale publice: Spitalul clinic de urgență pentru copii Cluj-Napoca, Spitalul clinic de pneumoftiziologie „Leon Daniello” Cluj-Napoca, Spitalul clinic de boli infecțioase Cluj-Napoca, Spitalul clinic de recuperare Cluj-Napoca, Spitalul de boli psihice cronice Borșa.
- CJ Cluj mai cheltuie bani din bugetul propriu și cu alte spitale din județ, cărora le cumpără echipamente medicale și consumabile.
- La începutul anului 2022, instituția a aprobat la capitolul Sănătate un buget de 51.292.000 de lei.
- Potrivit cheltuielilor aprobate, sumele sunt destinate lucrărilor de renovare, achiziționare de aparatură și consumabile medicale.
- La jumătatea acestui an, CJ Cluj a dispus o suplimentare bugetară în valoare de 4.645.000 de lei.
- factual.ro s-a adresat Direcției de Sănătate Publică (DSP) Cluj și a cerut date privind rata pacienților din afara județului Cluj care au apelat la serviciile medicale publice, oferite de 14 spitale din județ.
- Cei mai mulți pacienți din alte județe ale țării ,care au avut nevoie de servicii medicale în Cluj, au fost internați la Institutul Oncologic „Prof.dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca. Un procent de 60,23%.
- Cei mai puțini au fost la Spitalul municipal din Turda: 0,27%.
- Chiar dacă am fi să ne raportăm strict la cele cinci spitale din subordinea CJ Cluj, valoarea medie ar fi mult sub cea avansată de șeful instituției (60%), mai ales că spitalul cel mai „aglomerat” din acest punct de vedere (Urgență copii – n.r.) a avut un procent de 40,28% pacienți din afara județului Cluj, iar „Infecțioasele” – 6,68%.
- Dacă ne-am referi la primele cinci unități medicale cu cele mai multe raportări privind internarea pacienților din afara Clujului, procentul mediu ar fi de 49,19%.
- Totuși, aici trebuie să detaliem: din cele cinci spitale, doar două sunt în subordinea directă a CJ Cluj. Celelalte sunt în subordinea Ministerului Sănătății. Și doar primul din acest așa-zis clasament, Institutul Oncologic, are un procent de 60% (respectiv 60,23%), iar institutul nu se află în subordinea CJ Cluj, ci a ministerului Sănătății.
- DSP Cluj: „Procentul pacienților din alte județe ale țării care s-au adresat pentru servicii medicale în spitalele publice din județul Cluj este de 27,87%”.
Concluzia factual.ro
„Afirmațiile președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, sunt false. Proporția pacienților din afara județului Cluj care au apelat la spitalele publice din acest județ nu este de 60%, ci de 27,87%. Politicianul liberal a încerca să manipuleze o situație statistică pentru a gira ideea politică de descentralizare. Problemele sistemului sanitar din România sunt, însă, generalizate”, au concluzionat cei de la factual.ro.