Fac o dublură! Cum marchează Primăria centenarul lui „U”
Primăria clujeană nu a acordat niciun leu Clubului Sportiv Universitatea, pentru proiectul privind manifestările dedicate celor 100 de ani de la apariția sa. Cu toate acestea, are propriul plan de a celebra centenarul. Intenționează să amplaseze în oraș o statuie a lui Iuliu Hațieganu, întemeietorul grupării alb-negre.
70.000
de lei sunt prevăzuți în bugetul pe 2019 pentru statuie. Cei mai mulți bani vor merge către sculptorul care va realiza lucrarea.
Medicul Iuliu Hațieganu a trăit între 1885 și 1959. S-a remarcat prin cercetările făcute în domeniul tuberculozei. A pus bazele Universității de Medicină și Farmacie, al cărei prim decan a fost; în două mandate, a îndeplinit funcția de rector al Universității clujene. Cea mai importantă realizare a sa a fost însă înființarea clubului sportiv Universitatea, pe care a susținut-o în fața Consiliului Dirigent al Transilvaniei. De asemenea, a fondat parcul sportiv de 25 de hectare care acum îi poartă numele.
Interesant este că Iuliu Hațieganu are deja o statuie la Cluj. Bustul său a fost ridicat din zona clinicilor, pentru a permite construirea Unității de Primire a Urgențelor, în anul 2000. Statuia a fost depozitată, timp de zece ani, într-un beci al Clinicii de Neurochirurgie. În 2010, aceasta a fost amplasată în fața Clinicii Medicale I.
Statuie și pentru Amos Frâncu
Tot 70.000 de lei au fost alocați și pentru statuia lui Amos Virgiliu Frâncu, unul dintre marii avocați ai Ardealului. L-a reprezentat pe dr. Ioan Rațiu, la procesul memorandiștilor, în 1894. În noiembrie 1918, a înființat Senatul Național Român din Ardeal și a organizat gărzile naționale din zonă. A participat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918, ca delegat al cercului electoral II Cluj. După 1918, i-a apărat pe moți în procese răsunătoare, legate de dreptul de proprietate asupra pădurilor.
În 2018, la Cluj au fost dezvelite statuile lui Iuliu Hossu, Nicolae Ivan și Bartolomeu Anania. La început de 2019, a mai fost amplasată, lângă zidul vechii cetăți, statuia lui Iuliu Maniu, realizată din fonduri private. Mult anunțatul monument al centenarului Marii Uniri nu a mai fost realizat.











