EXCLUSIV. Fosta mare fabrică a Clujului, care se întinde pe 3 hectare, dispare. Tocmai s-a autorizat în locul ei un ansamblu imobiliar

În 2020, municipiul Cluj-Napoca a aprobat, prin votul reprezentanților săi politici, planul de reconversie pentru încă o platformă industrială. Este vorba despre Fimaro, fosta Metalul Roșu, de pe strada Corneliu Coposu. Aceasta dispare și va lăsa loc unui ansamblu mixt, rezidențial și birouri.
Se va construi un ansamblu rezidenţial și un centru de afaceri (birouri), cu înălțimi cuprinse între 4 și 11 etaje. Proiectul prevede lărgirea străzii Corneliu Coposu și amenajarea unei promenade pe malul Nadășului. De asemenea, conform contractului de restructurare urbană semnat cu Primăria Cluj-Napoca, beneficiarii se obligă încă de la început să realizeze o stradă largă de acces, care ulterior va avea și trotuare.
31.011
metri pătrați este dimensiunea terenului de la Fimaro, adică peste trei hectare. Proiectul imobiliar a fost împărțit în patru etape, iar autorizația vizează doar prima dintre acestea. Din punct de vedere al amplasamentului, cele patru etape corespund celor patru colțuri ale parcelei; două spre strada Corneliu Coposu și două spre Nadăș.
Primăria a autorizat în 25 iunie prima etapă a investiției de pe acest „brownfield”.
Imobilele deja autorizate vor avea 172 de apartamente și o suprafață desfășurată de 22.520 de metri pătrați. Per ansamblu, beneficiarii și-au asumat să construiască 70% spații rezidențiale și 30% de birouri, servicii, alimentație publică și comerț, însă procentul este raportat la toate cele patru etape ale proiectului. Pe planșă mai sunt prevăzute accese carosabile, trotuare, parcări subterane (două etaje) și supraterane, spații pietonale, locuri de joacă, terenuri de sport.
Beneficiarii acestui proiect imobiliar sunt mai mulți oameni de afaceri; cel mai cunoscut este Radu Horațiu Țaica, acționar majoritar la Vector Capital, societate care a construi vile în Borhanci. Țaica mai are participații la Altius Capital, Citius Capital sau Arena Statistics. Arhitectul căruia i s-a încredințat proiectul este Victor Mihăilescu, de la biroul Archdesign.