EXCLUSIV. Este în Consiliul Local, dar vrea la Bruxelles. „Ne-am mobilizat să o susținem”

Autor  Ionel Lespuc   în       1 year în urmã  

Unul dintre cei mai activi consilieri locali ai municipiului Cluj-Napoca și-a depus candidatura intern pentru alegerile europarlamentare. Vorbim despre Adriana Cristian, de la USR. Reprezentanții societății civile au numit-o „amazoană”, la fel și pe Alexandra Oană, datorită luptelor duse în Sala de sticlă cu primarul Clujului, Emil Boc.

Președintele partidului, Cătălin Drulă, a anunțat cine vor fi primii pe lista USR: Elena Lasconi, Dan Barna, Vlad Voiculescu, Vlad Botoș. Membrii care își depun candidatura pot obține locurile de la cinci în jos. „Ne-am mobilizat să o susținem. Vom încerca să negociem cu alte organizații, pentru ca Adriana Cristian să prindă un loc eligibil”, a spus un lider USR de la Cluj.

Adriana Cristian recunoaște interesul pentru alegerile europarlamentare.

„Uniunea Europeană este cea mai importantă construcție politică a generației noastre și în contextul creșterii alarmante a naționalismului populist e important să ne luptăm pentru ea. Pasiunea pentru tot ce ține de UE nu e nouă. Am terminat din pasiune un master la Facultatea de Studii Europene în timpul concediului de maternitate, am fost unul dintre candidații Alianței USRPLUS în 2019, iar acum este doar continuarea firească a acestui parcurs. Îmi doresc să aduc Europa mai aproape de oameni. Sunt de 3 ani în stradă și duc problemele clujenilor în fața administrației publice și înțeleg și limitările administrației în implementarea acestor politici asta cred că mă face un candidat relevant în această competiție electorală”, a transmis Adriana Cristian.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.